Brazilia a repetat în Chile, în 1962, la ediţia a şaptea a turneului final al Campionatului Mondial de fotbal, succesul din 1958, din Suedia, obţinând al doilea titlu mondial consecutiv, la fel ca Italia, în 1934 şi 1938. Brazilia s-a impus, cu 3-1 (Amarildo 17, Zito 69, Vava 78 / Masopust 15), în disputa cu Cehoslovacia. Absenţa lui Pele, accidentat, i-a adus în prim plan pe tânărul Amarildo şi pe Garrincha. România a ratat al patrulea turneu consecutiv, în urma retragerii, imediat după înscriere. Fotbalul a revenit acasă, în 1966, în Anglia, la ediţia a opta, în care s-a impus chiar... Anglia, 4-2 (Hurst 18, 101, 120, Peters 78 / Haller 12, Weber 89) - după prelungiri, în finala cu Republica Federală Germană. O ediţie marcată de patru evenimente importante: dispariţia trofeului, cînd era expus la “Westminster Hall”, trofeu găsit de căţeluşul Pickles, înfrângerea Italiei, 0-1 (gol Pak Do Ik) cu RPD Coreea, accidentarea lui Pele în partida cu Portugalia şi controversatul gol al lui Hurst, din min. 101, din prelungirile finalei. România a ratat calificarea la turneul final, neputând depăşi Cehoslovacia şi Portugalia.

ROMÂNIA, DUPĂ 32 DE ANI. Ediţia a noua a turneului final a fost găzduită de Mexic, în 1970, la ea participând, după cinci ediţii de aşteptare, şi România, care a câştigat o grupă cu Portugalia, Elveţia şi Grecia. Din ”groapă cu lei” de la Guadalajara, unde antrenorul Angelo Niculescu nu l-a folosit pe Dobrin, România a ieşit cu capul sus: 0-1 cu Anglia, 2-1 cu Cehoslovacia (golurile fiind marcate de regretaţii Sandu Neagu, în min. 52, şi Florea Dumitrache, în min. 75, din penalty) şi 2-3 cu Brazilia (Florea Dumitrache 34, Emerich Dembrovschi 83 / Pele 19, 66, Jairzinho 22). Campioană mondială a devenit Brazilia, 4-1 (Pele 18, Gerson 66, Jairzinho 71, Carlos Alberto 86 / Bonisegna 37) în finala cu Italia, sud-americanii câştigând definitiv trofeul “Jules Rimet”. Pentru prima dată în istorie, partidele de la turneul final au putut fi vizionate la TV în imagini color.