Sala Sporturilor din Constanţa va găzdui, la sfârşitul acestei săptămâni, vineri, sâmbătă şi duminică, partidele din cadrul ediţiei a patra a turneului de fotbal în sală organizat de Comunitatea Aromână din Constanţa, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret a Judeţului Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa.
În întrecerea rezervată veteranilor (jucători peste 40 de ani şi doi jucători în lot între 35 şi 40 de ani, dintre care doar unul în teren), cele zece echipe participante au fost împărţite în două grupe - Grupa A: Hagilarea, Mihail Kogălniceanu, Tistimelu, Eschibaba 1 şi Eschibaba 2; Grupa B: Tistimelu 1, Palazu Mare, Ovidiu, Cogealac şi Camena. În grupe se va juca sistem campionat, iar primele două clasate vor obţine calificarea în semifinale. Vineri, la ora 12.30, este programată festivitatea de deschidere, iar de la ora 13.00 va avea loc prima partidă a turneului, confruntarea orgoliilor dintre Eschibaba 1 (Stejaru) şi Tistimelu (Vasile Alecsandri).
În acest an va fi organizat şi un turneu rezervat “speranţelor” (jucători cu vârsta între 16 şi 35 de ani), la care vor participa patru echipe: Săgeata Stejaru, Viitorul Constanţa, Old Boys Constanţa şi Scala Constanţa. Se va juca sistem campionat, prima clasată devenind câştigătoarea turneului.