Cortina a căzut peste a 19-a ediţie a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală, cea mai veche competiţie de acest gen din ţară rezervată veteranilor, dar organizatorii au început pregătirea ediţiei din 2011, cea cu numărul 20, care va fi una cu totul specială. Revenind la duelurile din acest an, trebuie spus că jucătorii echipelor participante au început să înţeleagă care este principalul scop al acestui turneu, momentele tensionate fiind mai puţine decât în ultimii ani. Fără îndoială, finalistele ediţiei a 19-a, Olimpic-Ştiinţa şi Real, au dat peste cap socotelile specialiştilor, marile favorite, Săgeata Stejaru, câştigătoarea din 2009, şi Municipal, învingătoarea din 2008, cedând în semifinale. Succesul cu 4-0 obţinut de Olimpic-Ştiinţa în finala mare, cu Real, a fost decis de pragmatismul componenţilor echipei Olimpic-Ştiinţa, care au punctat decisiv în repriza a doua, în timp ce în finala mică Municipal a dispus, cu 5-4, de Săgeata Stejaru. Şi în acest an spectatorii au putut să vadă la lucru foşti jucători ai echipelor constănţene, iar pentru anul viitor toată lumeasperă ca numărul acestora să fie şi mai mare. Clasamentul final al ediţiei a 19-a: 1. Olimpic-Ştiinţa, 2. Real, 3. Municipal, 4. Săgeata Stejaru. Premii speciale - premiul Fair-Play: Octavian Ciobanu (Energetica); cel mai tehnic jucător: Adrian Pitu (Olimpic-Ştiinţa); cel mai bun portar: Marius Milanovici (CS Eforie); golgeterul turneului: Marian Popa (Săgeata Stejaru) - 12 goluri.
Sponsorii competiţiei: Hypermarketul Carrefour şi Restaurantul “Angelli” din Complexul comercial “China Mall”
Parteneri: Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa