STRATEGIE Monumentul Triumfal „Tropaeum Traiani” are, începând de vineri, un nou look, după ce au fost finalizate lucrările de reabilitare în valoare de peste 18 milioane de lei. Începând cu anul 2004, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a demarat o amplă campanie de promovare a obiectivelor istorice din judeţul Constanţa. La vremea respectivă, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, declara că turismul în Constanţa nu înseamnă doar plajă. „Avem foarte multe obiective turistice pe care trebuie să le punem în valoare. Turismul în judeţul Constanţa nu înseamnă numai staţiunile litorale. Românilor şi străinilor care vin pe litoral trebuie să le oferim cât mai multe variante de a-şi petrece timpul liber”, a spus preşedintele CJC în sprijinul campaniei de introducere a monumentelor în circuitul turistic. Demersul CJC nu s-a rezumat doar la campania de promovare a obiectivelor turistice, ci s-a mers mai departe. Mai exact, CJC, printr-o serie de proiecte finanţate cu bani europeni, a reabilitat cetatea de la Histria, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, iar vineri au fost finalizate şi lucrările de reabilitare a celui mai important monument din România, „Tropaeum Traiani”, Grigore Tocilescu, primul arheolog care a deschis săpăturile la Adamclisi, numind monumentul „certificatul de naştere al poporului român”.
REABILITARE În anul 1977 a avut loc prima şi singura restaurare a Monumentului Triumfal „Tropaeum Traiani” de până acum. După cum se ştie, monumentul original a fost atunci acoperit cu o structură de beton tocmai pentru a putea fi conservat. După 35 de ani, monumentul a avut parte de prima reabilitare consistentă, care a constat în refacerea sistemului de ventilaţie din interior, astfel încât partea originală a monumentului să fie cât mai bine păstrată. Tot în interior a fost schimbat sistemul de canalizare. În ceea ce priveşte partea exterioară, antreprenorul general, Constantin Dima, a declarat că lucrările s-au desfăşurat cu dificultate, având în vedere că muncitorii au fost nevoiţi să lucreze la aproximativ 40 de metri înălţime, pe schele care să nu afecteze structura monumentului. „A fost o lucrare foarte dificilă, dar, în acelaşi timp, provocatoare. Mă bucur că am putut participa şi finaliza cu succes reabilitarea acestui monument de excepţie”, a spus Constantin Dima. Lucrările nu s-au rezumat numai la reabilitarea monumentului efectiv, ci şi a întregii zone. Turiştii care au venit vineri să viziteze „Tropaeum Traiani” au găsit un drum de acces complet reabilitat şi asfaltat, o zonă de parcaj resistematizată şi un drum nou care face legătura între monument şi cetatea Adamclisi. La intrarea în curtea interioară a monumentului, care am putea spune că este un adevărat parc, a fost complet refăcut centrul informaţional, lângă care au fost înfiinţate şi grupuri sanitare, inexistente până acum. În urmă cu un an, turiştii parcurgeau drumul până la monument pe alei cu pietriş. Începând de ieri, parcul a căpătat o nouă înfăţişare, cu alei pavate cu granit, cu mobilier urban nou şi cu multe zone de spaţiu verde reamenajate. Tot în cadrul proiectului a fost realizat un sistem de iluminat care să pună în valoare monumentul în perioada nopţii.