Trump: „Niciun preşedinte nu a fost atât de ferm ca mine în raport cu Rusia”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Consecinţe grave

Trump: „Niciun preşedinte nu a fost atât de ferm ca mine în raport cu Rusia”

Externe 31 Iulie 2018 / 16:32 533 accesări

Sancţiunile SUA împotriva Rusiei „vor fi menţinute în starea lor actuală”, a subliniat preşedintele american Donald Trump, în contextul în care şeful guvernului italian Giuseppe Conte a îndemnat Statele Unite la un dialog cu Rusia, informează marţi AFP, potrivit Agerpres. În conferinţa de presă comună de luni cu Donald Trump la Casa Albă, premierul italian s-a declarat deschis faţă de discuţii cu Moscova: „Italia este favorabilă unui dialog cu Rusia, dar Italia consideră de asemenea că dialogul între SUA şi Rusia este de o importanţă fundamentală. Sancţiunile împotriva Rusiei vor fi menţinute în starea lor actuală”, a reacţionat prompt Donald Trump.

Preşedintele american a fost criticat acum două săptămâni pentru atitudinea sa conciliantă faţă de Vladimir Putin în timpul summitului lor de la Helsinki, în timp ce Rusia este acuzată de serviciile de informaţii americane de amestec în alegerile prezidenţiale din 2016 în SUA. După întâlnirea din Finlanda, Washingtonul se străduieşte să manifeste fermitate faţă de Moscova. În cadrul audierilor din Congres săptămâna trecută, secretarul de stat Mike Pompeo a afirmat că „SUA resping tentativa de anexare a Crimeii de către Rusia şi se angajează să continue această politică atât timp cât integritatea teritorială a Ucrainei nu este restabilită”. El a promis de asemenea să colaboreze cu Congresul la noile sancţiuni împotriva Rusiei, avertizând-o cu „consecinţe grave pentru ingerinţa în procesele noastre democratice”.

Donald Trump s-a lăudat săptămâna trecută cu „fermitatea” sa faţă de omologul său rus. „Niciun preşedinte nu a fost atât de ferm ca mine în raport cu Rusia. Cred că preşedintele Putin ştie asta mai bine decât oricine altcineva, cu siguranţă mai bine decât mass-media”, a spus el, adoptând un ton mai puţin conciliant decât în timpul conferinţei lor de presă comune, notează AFP. „Uitaţi-vă la cifre, uitaţi-vă la ceea ce am făcut, uitaţi-vă la sancţiuni”, a adăugat Trump. Casa Albă a anunţat săptămâna trecută că următoarea întâlnire dintre Donald Trump şi Vladimir Putin nu va avea loc în 2018.



12