Preşedintele american Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin se vor întâlni la summitul G20 de la Buenos Aires, a declarat joi şeful diplomaţiei ruse, informează dpa. „Moscova şi Washingtonul au confirmat public”, a spus ministrul de externe Serghei Lavrov în comentarii difuzate de agenţia rusă de presă Interfax. Liderii Grupului celor 20 mari economii se vor reuni la Buenos Aires pentru un summit de două zile pe 30 noiembrie şi 1 decembrie. Kremlinul a declarat miercuri că Trump şi Putin nu vor avea mai mult de o scurtă discuţie în timpul unei întâlniri a liderilor la Paris în acest weekend. Franţa şi-a exprimat îngrijorarea că un summit deplin între cei doi lideri ar putea distrage atenţia de la evenimentele pentru a onora centenarul sfârşitului Primului Război Mondial, potrivit media de stat ruse. Rusia nu vede perspective de îmbunătăţire a relaţiilor cu Statele Unite, a declarat Kremlinul în această săptămână după alegerile de jumătate de mandat în SUA, care au adus Camera Reprezentanţilor sub controlul Partidului Democrat.