Înglodată în continuare în datorii uriaşe către jucători, dar şi către Federaţia Română de Fotbal, bugetul de stat şi câteva firme private, FC Farul Constanţa îşi face calcule pentru participarea în viitorul sezon al Ligii a II-a. Conducerea grupării de pe litoral a reuşit să obţină de la majoritatea componenţilor lotului din campionatul trecut acceptul de a reeşalona plăţile şi speră să primească “undă verde” şi din partea federaţiei. Chiar dacă va reuşi acest lucru, formaţia constănţeană se confruntă cu o altă mare probleme, rămânând fără antrenori şi jucători. În aceste condiţii, oficialii Farului ar putea apela la selecţionata alcătuită de veteranii Cristi Şchiopu şi Ion Barbu din foşti jucători ai echipei şi din juniori de 17 şi 18 ani. Chiar dacă nu s-au întâlnit cu patronii clubului, cei doi au condus antrenamentele în ultimele două săptămâni şi speră să primească dreptul de a reprezenta FC Farul în liga secundă. „Nu ştim încă ce se va întâmpla. Am ţinut legătura cu cei din conducerea clubului prin intermediul juristei şi ni s-a comunicat să ne pregătim. Noi ne dorim să jucăm în liga secundă în sezonul viitor”; a spus Şchiopu, care şi-a asumat rolul de antrenor principal. Vineri seara, “trupa” constănţeană a disputat şi un joc amical, pe stadionul “Farul”, la lumina reflectoarelor, în compania echipei tulcene din Liga a IV-a Eolica Baia. Gazdele au cedat, cu 1-2, reuşind să marcheze în minutele de final prin Almaghe, în timp ce pentru învingători au înscris C. Petre şi Poşircă. Antrenorul Cristi Şchiopu a trimis în teren următorul “unsprezece”: Isleam - Uzun, I. Barbu, M. Posteucă, Sescioreanu - Drăghici, Buzea, Carapcea, Boghiţoi - L. Mihai II, Bubuleandră. În repriza secundă au mai jucat A. Răuţă, Fătu, Naciadis, Almaghe, Niţescu, Chiriac, Şerban, Guşe şi Mocanu. „Important este că am făcut o echipă. Au fost mulţi copii pe care nici nu-i cunoşteam. Aşteptăm să vină cei din conducere şi să discutăm despre viitor”, a explicat Şchiopu. De partea cealaltă, la Eolica, au evoluat mai mulţi jucători care au îmbrăcat în trecut tricoul “alb-albastru”: Florin Lungu, Decebal Curumi, Ionel Drăgoi şi Radu Oprea.