Trupa Black Sabbath, recompensată la gala premiilor Classic Rock

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trupa Black Sabbath, recompensată la gala premiilor Classic Rock

Monden 18 Noiembrie 2013 / 00:00 292 accesări

Trupa de heavy-metal Black Sabbath a fost recompensată cu trofeul Living Legend la gala Classic Rock Awards 2013, dar şi cu premiile pentru Cel mai bun album al anului, respectiv pentru Evenimentul anului. „Nu am crezut că o să fiu aici după 45 de ani. Este un eveniment incredibil pentru toţi. Încă suntem şocaţi”, a declarat solistul trupei, Ozzy Osbourne, în cadrul galei Classic Rock Awards 2013. Pe lângă Classic Rock’s Legend Award, Black Sabbath a primit premiul pentru cel mai bun album al anului, acordat pentru albumul intitulat „13”, dar şi premiul pentru evenimentul anului, după ce trupa a ajuns, după 43 de ani, pe primul loc în topurile din SUA. Printre câştigătorii Classic Rock’s Legend Award din anii trecuţi se numără ZZ Top, Jimmy Page şi Iggy Pop.

În cadrul galei Classic Rock Awards 2013, trupa Rolling Stones a fost desemnată Formaţia anului, după seria de concerte live susţinute în Hyde Park, iar The Temperance Movement a fost aleasă Cea mai bună trupă debutantă. Gala Classic Rock Awards 2013 a avut loc, pentru al nouălea an consecutiv, la clubul Roundhouse din Londra, şi a fost prezentată de fostul solist al trupei Marillion, Fish.

Taguri articol


12