Trupele ruse nu revin în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trupele ruse nu revin în Afganistan

Externe 02 Noiembrie 2010 / 00:00 454 accesări

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a dat asigurări ieri că trupele ruse nu se vor întoarce în Afganistan, infirmând, astfel, speculaţiile apărute pe această temă după desfăşurarea unei operaţiuni antidrog comune ruso-americane. Afirmaţia şefului diplomaţiei ruse a fost făcută într-o conferinţă de presă comună cu omologul său german, Guido Westerwelle, aflat în vizită la Moscova. Serghei Lavrov a amintit că operaţiunea antidrog a avut un caracter trilateral, fiind realizată de Ministerul de Interne afgan, cu colaborarea militarilor americani, în timp ce partea rusă a pus la dispoziţie informaţiile necesare pentru identificarea laboratoarelor în care se produceau heroină şi morfină. Serghei Lavrov şi-a exprimat convingerea că acest gen de cooperare va continua, argumentând că drogurile produse în Afganistan au devenit o adevărată ameninţare la adresa securităţii mondiale.

Publicaţia britanică ”The Guardian” scria săptămâna trecută că armata rusă s-ar putea întoarce pe frontul de luptă din Afganistan pentru prima dată după ce Armata Roşie a fost expulzată forţat de luptătorii mujahedini sprijiniţi de SUA, în 1989, în conformitate cu planuri aflate pe masa de discuţii a oficialilor NATO. Intervenţia de nouă ani a Moscovei în Afganistan a fost un dezastru geopolitic, care s-a încheiat cu o umilire militară şi cu colapsul Uniunii Sovietice. Mihail Gorbaciov a început retragerea trupelor ruse la începutul anului 1987, iar ultimii soldaţi ruşi au părăsit Afganistanul în februarie 1989. Peste 13.000 de militari sovietici au pierit în luptele din Afaganistan, alţi 100.000 au fost răniţi, unii capturaţi, iar alte câteva sute sunt în continuare daţi dispăruţi.

Taguri articol


12