Trupele SUA au deschis focul asupra civililor în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trupele SUA au deschis focul asupra civililor în Afganistan

Externe 28 Septembrie 2007 / 00:00 649 accesări

Militarii americani au dechis, joi, focul asupra unui grup de civili, în estul Afganistanului, după ce autospeciala de pompieri sosită la locul unui atentat sinucigaş care a vizat convoiul militar s-a ciocnit de vehiculele soldaţilor, a declarat un martor ocular. Armata americană staţionată în Afganistan şi Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) din cadrul NATO nu au comentat deocamdată aceste informaţii. Martorul a declarat că trei kamikaze aflaţi într-un vehicul au atacat un convoi american în satul Bati Kot, la 15 kilometri est de Jalalabad, dar niciunul dintre militari nu a fost rănit. Doi dintre terorişti au murit pe loc în explozia provocată. Al treilea, îmbrăcat în uniformă de poliţist, a supravieţuit exploziei, dar a fost împuşcat mortal de militarii americani. O autospecială a pompierilor a sosit la faţa locului în viteză, dar, în urma unei defecţiuni suferite la sistemul de frînare, s-a izbit de unul din vehiculele militare americane. Militarii americani din interiorul vehicului au deschis imediat focul, rănind mai mulţi trecători.

“Am văzut totul”, a declarat corespondentul Reuters, Noor Mohammad Sherzai. “Am văzut atacul sinucigaş. Am văzut autospeciala pompierilor sosind la locul incidentului în viteză, dar sistemul de frînare a cedat şi s-a izbit într-un vehicul al poliţiei şi în mai multe ale trupelor coaliţiei, după care americanii au început să tragă în civili şi toţi s-au culcat la pămînt”, a adăugat acesta. Sherzai a precizat că mai multe persoane au fost rănite în urma atacului, fără a putea preciza numărul. “Am alergat pentru a-mi salva viaţa”, a declarat el. Cel puţin două persoane au fost transportate cu ambulanţa, iar trupele americane au instituit un perimetru de securitate, potrivit martorului. Un purtător de cuvînt al ISAF din Kabul a declarat că trupele NATO au fost informate despre atac, dar nu deţin informaţii cu privire la existenţa unor eventuale victime. Populaţia afgană a organizat proteste, în luna martie, în oraşul Jalalabad, după ce trupele americane au ucis zece civili în urma unui atentat sinucigaş.

Pe de altă parte, se relatează că doi militari ai forţelor ISAF au fost ucişi miercuri şi alţi doi au fost răniţi, după ce baza lor din sudul Afganistanului a fost atacată de talibani, au declarat joi reprezentanţi NATO. Comandamentul operaţional al armatei daneze (HOK) a anunţat, la Copenhaga, că cei doi militari ucişi în provincia Helmand aveau naţionalitate daneză. Un al treilea militar a fost rănit la picior şi la braţ, pe fondul ciocnirilor care au durat mai multe ore, a adăugat HOK, într-un comunicat. Aceste decese ridică la şase numărul militarilor danezi morţi în această ţară. Contingentul danez din Afganistan, în prezent format din circa 400 de militari, este desfăşurat în principal în provincia Helmand, sub comandament britanic. Tot miercuri, doi angajaţi străini ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii au fost răpiţi în sudul Afganistanului, în timp ce se deplasau în zona Salar, provincia Wardak, pe drumul principal ce face legătura între Kabul şi Kandahar, extrem de periculos. Deocamdată nu se ştie naţionalitatea celor răpiţi.



12