Trupele coaliţiei din Irak au descoperit 26 de cadavre într-o groapă comună şi un “complex de tortură” echipat cu lanţuri agăţate de pereţi şi de tavan şi un pat conectat la sistemul electric, a anunţat armata americană, citată de CNN. Cele 26 de cadavre au fost descoperite într-o groapă comună din apropierea unui “complex de tortură” din nordul oraşului Muqdadiya. Militarii americani care au descoperit complexul au ucis, de asemenea 24 de persoane, bănuite a fi terorişti şi au reţinut 37 de suspecţi. Complexul a fost descoperit într-o zonă considerată refugiu al militanţilor al-Qaida din Irak şi o bază operaţională, dezvăluie trupele americane, care au precizat că au descoperit trei centre de detenţie anexate “complexului de tortură”. Cadavrele au fost descoperite într-o groapă comună din apropierea a ceea ce pare un poligon de execuţie. Victimele par să fi fost ucise în urmă cu şase-opt luni, o parte dintre cadavre fiind descoperite cu mîinile legate la spate. În apropierea complexului respectiv, militarii americani au descoperit un autovehicul aparţinînd poliţiei irakiene, ciuruit de gloanţe, concluzionînd că o parte dintre cei ucişi ar fi putut fi poliţişti. Militarii americani au descoperit, de asemenea, în cursul operaţiunii, mai multe ascunzători de armament care au fost distruse ulterior.
În cursul zilei de ieri, armata americană a anunţat că a eliberat 100 de prizonieri deţinuţi într-o închisoare pe care o gestionează, în apropiere de Bagdad, cu ocazia sărbătorii muslmane al-Adha. Eliberarea prizonierilor care au fost deţinuţi la Camp Cropper, unde se află şi Mohammad Munaf şi a fost deţinut înainte de execuţie şi Saddam Hussein, a intervenit miercuri. Aproximativ 4.000 de deţinuţi se află la Camp Cropper, iar 21.000 la Camp Bucca, în apropiere de Basra, în sudul Irakului. Majoritatea nu au fost inculpaţi. Armata a afirmat că durata medie de detenţie în cele două tabere este de un an. Potrivit comandamentului american, aproximativ 850 de deţinuţi au fost eliberaţi în total cu ocazia marelui pelerinaj musulman pentru sărbătoarea al-Adha.
În ciuda progreselor anunţate în Irak de diverşi oficiali ai armatei americane, preşedintele George W. Bush a declarat că nu este mulţumit de progresele politice din Irak. Însă, preşedintele a subliniat că nu ar fi corect să se spună că nu s-a realizat nimic şi a declarat că Washingtonul va lupta în continuare pentru eforturi în vederea reconcilierii naţionale în Irak.