Valentin Toma, membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP), Sucursala Constanţa, îi invită pe cei pasionaţi de fotografie la vernisajul expoziţiei sale personale, „Trup şi suflet”. Evenimentul va avea loc mâine, de la ora 17.00, la hotelul Ibis, iar vernisajul va fi susţinut de muzeograful Geta Deleanu.
„Fotografiile reunite sub această titulatură, respectiv în această colecţie, abordează genul nud artistic, însă imaginile ies puţin din tiparele acestui gen, având o uşoară tentă ezoterică, ocultă. Ideile şi mesajele lucrărilor fac referire, în special, asupra spiritului şi a tot ce derivă de aici: emoţie, stare, sentiment, energie spirituală...”, a spus Valentin Toma.
Mezzosoprana Gabriela Dobre, director al Departamentului Muzică al UAP, Sucursala Constanţa, acompaniată de formaţia „Mandolinata”, a Casei de Cultură a Sindicatelor, şi alţi invitaţi-surpriză vor da un plus de culoare evenimentului.
Valentin Toma locuieşte în oraşul Feteşti şi este membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici „Amfora” Constanţa, din anul 2007, şi proaspăt membru al UAP Constanţa. „Trup şi suflet” este cea de-a şasea expoziţie personală a sa, primele având loc la Slobozia, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa.