O simulare făcută de “Cotidianul” a condus la concluzia că dacă alegerile de duminică s-ar fi desfăşurat după regulamentul uninominalului “pur” – cel utilizat la locale – ARD ar fi obţinut un mandat de senator şi şase de deputat. PPDD şi UDMR n-ar fi obţinut nimic, iar USL ar fi fost nevoit să-şi creeze singur o opoziţie. Dar, spune aceeaşi simulare, numărul de parlamentari n-ar fi crescut. În concluzie, decizia Curţii Constituţionale, discutabilă pe fond, ne-a ferit de o guvernare totalitară de genul partidului unic.

Cum, însă, de nimeni n-a evaluat, înainte de alegeri, această ipoteză? Răspunsul cred că e simplu: nimănui nu i-a trecut prin cap că atât de mulţi candidaţi vor “închide” colegiile, obţinând peste 50% din voturi! În 2008, fenomenul nu s-a manifestat, pentru că doar în foarte rare cazuri s-au înregistrat colegii câştigate “din prima”, iar reîmpărţirea s-a menţinut în marja cunoscută.

O nouă întrebare se impune: de ce, de data aceasta, fenomenul “închiderii” colegiilor a fost atât de masiv? Chiar au fost candidaţii în cauză atât de convingători? Cu ce i-a fermecat, de pildă, fosta secretară a lui Dragnea pe teleormăneni care au votat-o în proporţie de 80%? Răspunsul cred că stă în ceea ce aş putea numi “tsunami”-ul electoral. S-a manifestat un vot negative practic generalizat. Pentru alegători n-a mai contat cât de bun era candidatul ARD şi cât de rău cel al USD. Valul i-a măturat, nemilos, pe toţi cei în seama cărora electoratul a pus erorile şi neîmplinirile trecutei guvernări. Într-un fel, această sancţiune – pe deplin meritată – ar fi trebuit să aibă un corespondent în actuala configuraţie a parlamentului. Numai că “personajele negative” au fost salvate, aproape în majoritate, de “umanismul” regulii uninominalului cu redistribuire. Că acest principiu are o logică, este evident: aceasta ţine de asigurarea unui echilibru democratic, care este realizat prin transformarea în mandate (necâştigate!) a procentului general obţinut de formaţiunea respectivă. PDL, deşi n-a câştigat colegii prea multe, a adunat, bucată cu bucată, vreo 17 procente din total, care i-au dat dreptul să aibă numărul corespunzător de deputaţi şi senatori. Că nimeni nu s-a aşteptat ca numărul acestora să fie atât de mare, e altă problemă.

Ce reiese din această demonstraţie: că oricât de “umanist” este sistemul, el trebuie schimbat. Altminteri ne vom trezi de fiecare dată cu prea mulţi câştigători. Cu ce? Uninominalul pur nu e nici el o soluţie fericită, şi am văzut de ce. Atunci? Votul pe liste, cel care a rezistat timp de cinci cicluri. Cu unele modificări…