DISCUTII În toamnă, românii vor fi chemaţi să-şi dea cu părera despre forma viitoarei Constituţii a ţării. Până atunci, senatorii şi deputaţii din Comisia de revizuire a legii fundamentale trebuie să pună cap la cap zeci şi sute de articole ale legii. Însă, nu întotdeuna lucrurile merg şnur ...
AMENDAMENTE Viitoarea Constituţie a ţării, la care lucrează în prezent o Comisie parlamentară, începe să prindă contur. În numai câteva zile, membrii Comisiei au adoptat mai multe amendamente, printre care se numără şi cel al PSD potrivit căruia în viitoarea lege fundamentală să fie introdusă ...
Dezbaterile pe marginea proiectului de modificare a Constituţiei sunt menite să aducă forţele politice la acelaşi numitor comun. Cu cât discuţiile intră mai profund în hăţişurile de clar-obscur ale proiectului, cu-atât actul modificării suscită mai mult interes. La ultimele dezbateri din Comisia pentru ...
Discuţiile pe marginea proiectului de modificare a Constituţiei nu s-au finalizat şi nici nu se vor termina prea curând. “Schimbarea la faţă” a legii fundamentale nu se poate face peste noapte, ci trebuie “cântărită” foarte bine fiecare propunere. La urma urmei, trebuie făcut în aşa ...
Una dintre propunerile de modificare a Constituţiei se referă la reducerea mandatului preşedintelui la patru ani, astfel încât alegerile prezidenţiale să fie organizate la mijlocul mandatului parlamentarilor. Liberalul Tudor Chiuariu spune însă că a propus şi un articol care să se refere expres la ...
Vicepreşedintele PNL Tudor Chiuariu a declarat, ieri, la finalul discuţiilor cu grupurile parlamentare, că în cazul revizuirii Constituţiei este susţinută ideea revenirii la un mandat de patru ani pentru şeful statului şi interzicerea ocupării de demnităţi publice după finalizarea mandatului. Senatorul ...
Referendumul din 2009 pare să rămână fără vreun efect, dovedindu-se încă odată solicitarea lui Băsescu de a chema oamenii la urne a fost una pur electorală. Senatorul PNL Tudor Chiuariu a abordat problema valabilităţii opţiunii pentru un Parlament unicameral, în contextul în care referendumul care a ...
Modificările care se doresc a fi aduse Constituţiei României nu se referă doar la partea de introducere a regiunilor, ci şi la unele articole privind dreptul de proprietate. Social democraţii consideră că legea fundamentală trebuie să garanteze proprietatea obţinută legal, dar să existe şi posibilitatea ...
Vicepreşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, Tudor Chiuariu (PNL), a propus, în cadrul unei dezbateri a Forumului constituţional, ca sediul Curţii Constituţionale (CC) să fie mutat din Bucureşti la Iaşi, Cluj-Napoca sau Sibiu, pentru a fi evitate presiunile politice asupra judecătorilor ...
Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, liberalul Tudor Chiuariu, consideră că revenirea la sistemul în care la Curtea Constituţională a României (CCR) existau două grade de jurisdicţie ar putea avea efecte pozitive în domeniul justiţiei din România, oferind posibilitatea îndreptării eventualelor ...
Revizuirea Constituţiei a fost dintotdeauna un subiect fierbinte, datorită numărului mare de interese legate de forma viitoarei legi fundamentale. În timp ce unii şi alţii îşi dau cu părerea, Forumul Constituţional îşi vede liniştit de treabă. Premierul Victor Ponta a participat, ieri, la dezbaterea ...
Adrian Năstase: “Băsescu este ca o vulpe care a fost împuşcată de vânători şi de pe care fug puricii” Luni, 15.04.2013 - Teodor Baconschi: „Până la limpezirea apelor pe partea dreaptă, nu mai am chef să-mi pierd vremea cu tentative patetice de a vindeca PDL” Marţi, 16.04.2013 - ...
CONTRAARGUMENTE În timp ce preşedintele Traian Băsescu o ?ine pe-a lui cu trecerea la Parlament unicameral, juriştii în materie de drept constituţional aduc contraargumente la ideea şefului statului. Mai exact, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României şi fost Avocat al Poporului Ioan Muraru ...
Premierul Victor Ponta urmează să susţină un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), timp de o oră, urmând să răspundă inclusiv la întrebări, cu ocazia şedinţei APCE din 24 aprilie de la Strasbourg, conform unui program prezentat în Biroul Permanent al Senatului. Şi ...
Regretatul Octavian Paler spunea că \"Băsescu nu e istorie, e pericol în curs...\". Şeful statului stă cu ochii pe modificările Legii fundamentale şi deşi, din primele schiţe, proiectul viitoarei Constituţii nu va aduce atingere atribuţiilor sale pe final de mandat, Traian Băsescu va încerca să îl ...
Proiectul de lege privind punerea în aplicare a Codului de Procedură Penală a fost amendat de senatorii din Comisia Juridică, aceştia introducând o prevedere potrivit căreia, în situaţia în care ameninţările pe motive de securitate naţională nu se confirmă, persoanele supuse acţiunii de interceptare a ...