Maestrul Tudor Gheorghe a început un nou turneu naţional cu cel mai recent spectacol care-i poartă semnătura, „Vremea nemâniei”, inspirat de versurile bunului şi regretatului său prieten, Grigore Vieru. Spectacolul, anunţat publicului constănţean încă din primăvară, va fi prezentat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, pe 17 octombrie, de la ora 19.00.
Dacă premiera „Vremii nemâniei” a avut loc, săptămâna trecută, la Pereriţa, satul natal al regretatului poet basarabean, Grigore Vieru, Tudor Gheorghe va continua turneul în ţară la Braşov, pe 10 octombrie şi la Cluj, pe 11 octombrie, dar şi pe 26 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti. Maestrul Tudor Gheorghe va fi acompaniat de Orchestra Arkadia, sub bagheta dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu. Preţul unui bilet pentru întâlnirea cu îndrăgitul trubadur oltean este de 70 lei.