Campania fără precedent în jurul filmului „Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu, a atras 19.612 spectatori. După premiera naţională din 14 septembrie, filmul a ajuns, în prima săptămână, în 22 de oraşe, cu proiecţii pe 40 de ecrane. Numai avanpremierele şi spectacolele din primul weekend de la lansare au însumat un număr record de 13.929 spectatori, ceea ce îl aşază pe primul loc în topul premierelor româneşti din ultimii zece ani, depăşind „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, de Cristian Mungiu, cu 10.851 spectatori şi „Eu când vreau să fluier, fluier”, de Florin Şerban, cu 7.013 spectatori. E un semn că spectatorii au obişnuinţa sistemului de promovare, familiarizaţi deja cu modelul american şi cel mai important, că sunt avizi să vadă o producţie autohtonă.

La Cityplex, între 14 şi 25 septembrie, filmul a fost vizionat de 589 de spectatori plătitori. „Despre oameni şi melci” va continua să ruleze la Cityplex, până pe 4 octombrie, de la orele 18.00 şi 20.00, cu tarif unic de 7 RON. La Cinema City va rula până pe 27 septembrie, la orele 15.10, 20.00 şi 22.10, la un tarif de 16 RON.

Producător, regizor, director al Festivalului Internaţional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca, fondator al Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc, Tudor Giurgiu este o prezenţă constantă în media, ceea ce îi poate îngreuna trecerea către subtilitatea de povestitor, conferindu-i în schimb intuiţie în a se face înţeles de spectator.

Reporter (Rep.): De când ne cunoaştem, e certă doar lipsa de predictibilitate în alegerea proiectelor în care vă implicaţi fie ca regizor, fie ca producător. Cum e posibil?

Tudor Giurgiu (T. G.): - (râde) Culmea e că şi eu mă simt total imprevizibil. Ţine de dorinţa mea de a face lucruri diverse ca gen. Adică nu pot să spun că îmi place să fac un anume tip de cinema. Nu am avut niciodată pretenţia că sunt autor de cinema, nu-mi scriu singur scenariile. Cred că sunt mult mai aproape de găsirea unor căi prin care să mă apropii de public şi să fac un cinema popular. Mă preocupă. Toate subiectele pe care le-am ales ca regizor sau producător mi-au plăcut, dacă aveau ceva care să mă provoace. Singurul lucru ce le-ar putea uni pe toate, indiferent că era filmul lui Purcărete sau „Katalin Varga” sau filmele pe care le-am regizat, era provocarea de a face ceva ce părea imposibil, tabu sau delicat sau ceva mai aproape de comedie într-un context în care comediile nu sunt considerate de bun gust. Şi cu acest scenariu, aşa s-a întâmplat. L-am citit şi mi-a plăcut atât de mult încât mi-am spus că nu numai îl voi produce, dar îl voi şi regiza.

Rep.: Am mai remarcat în filmele regizate sau produse de dvs. distribuţia foarte bună. Cum alegeţi actorii?

T. G.: Îmi e foarte greu să spun. Ţine pur de intuiţie şi de fler, dacă le-oi avea. Habar n-am. Au fost ocazii în acest film în care aveam nevoie de foarte mulţi muncitori, toate roluri de... plan doi. Şi eu nu eram mulţumit de castingul pe care îl aveam şi am stat noaptea şi mă uitam pe site-urile teatrelor. Şi am găsit actori pe care nu-i cunoşteam, cu feţe foarte interesante şi pe care îi rugam să se fotografieze ei cu propriile telefoane şi să-mi trimită apoi fotografiile, le-am scris pe Facebook. Aşa am ajuns să cunosc actori pe care nu-i ştiam, am găsit alţii pe care îi ştiam deja. Mi-am adus aminte că o văzusem într-un spectacol, acum 10 - 12 ani, pe Liliana Ghiţă, ce interpretează rolul mamei Manuelei, care lucrează la teatrul din Brăila, o actriţă foarte bună, dar care în film nu a făcut aproape nimic. Asistenta din film cred că va fi o actriţă foarte bună, Andreea Bârsan şi unul din muncitori, care va avea rolul principal din - sper - următorul meu film. Sunt actori foarte buni, care nu au avut şansa să lucreze. Pur şi simplu, înseamnă, fără să fiu acuzat de falsă modestie, că am un ochi pentru actori. (va urma)