La invitaţia ministrului Turismului, Elena Udrea, reprezentanţii unuia dintre cei mai mari tour-operatori din lume, TUI, vizitează, în aceste zile, litoralul românesc. Cu această ocazie, Elena Udrea s-a întîlnit, la Mamaia, cu reprezentanţii TUI, cărora le-a vorbit despre progresele înregistrate în ultimul timp în turismul de pe litoralul românesc, iar aceştia au apreciat că există premise încurajatoare în vederea includerii ţării noastre în cataloagele companiei. „Detllef Hohne, director TUI, a declarat că măsurile întreprinse de statul român - de eliminare a intermediarilor în administrarea plajelor, de introducere a obligativităţii deschiderii unităţilor de cazare pe întreaga durată a sezonului estival, respectiv de interzicere a construcţiilor pe durata sezonului, sînt de natură să îmbunătăţească serviciile oferite şi să dea o mai mare stabilitate pieţei”, se arată într-un comunicat al Ministerului Turismului. Conform comunicatului, Udrea l-a asigurat pe Detllef Hohne de disponibilitatea instituţiei pe care o conduce pentru colaborare în vederea creşterii notorietăţii destinaţiilor turistice autohtone, precum şi pentru identificarea unor soluţii de introducere a unor linii aeriene directe între Germania şi litoralul românesc. Oficialii TUI au subliniat dorinţa companiei pe care o reprezintă de a contracta de la operatorii români exclusiv servicii de calitate la preţuri competitive. După discuţiile cu ministrul Turismului, reprezentanţii TUI au avut, ieri, o serie de întîniri cu hotelierii români de pe litoral. Amintim că, în urmă cu trei ani, grupul TUI a renunţat să mai aducă turişti în România şi a scos din cataloage destinaţiile din România, nemulţumit de politica practicată în domeniul turismului.