Tulceni suspecţi de infestare cu West Nile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tulceni suspecţi de infestare cu West Nile

Sănătate 16 August 2010 / 00:00 396 accesări

Autorităţile din Tulcea au trimis Institutului “Cantacuzino” probe recoltate de la două persoane diagnosticate cu meningită virală, suspecte că au contractat virusul West Nile. Prefectul judeţului Tulcea, Vasile Gudu, a declarat că unul dintre pacienţi a fost deja externat, starea lui fiind bună. Pacienţii sunt un tânăr de 18 ani şi o persoană de 43 de ani, care au fost diagnosticate cu meningită virală, boală pe care au contractat-o după ce au fost la pescuit, cel mai probabil fiind înţepate de ţânţari. Prefectul a spus că au fost prelevate probe de la cei doi pacienţi şi trimise la “Cantacuzino”, pentru analize de specialitate, procedură obişnuită în toate cazurile de meningită virală. “Până acum nu a fost niciun astfel de virus confirmat ca pozitiv în judeţul Tulcea”, a subliniat prefectul judeţului, care a adăugat că sunt luate măsuri pentru combaterea ţânţarilor.

NICIUN CAZ ÎN ROMÂNIA. Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), dr. Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că, până în prezent, în România, nu a fost confirmat niciun caz de infestare cu virusul West Nile şi că, potrivit unei proceduri deja stabilite, în toate cazurile de meningită se fac şi analize pentru a se verifica dacă este vorba şi de infestare cu West Nile. “În România, în 1996 a evoluat cea mai mare epidemie de meningită West Nile din Europa care a totalizat 393 de cazuri. Urmare a acestui fapt, un an mai târziu, autorităţile sanitare au implementat un sistem de supraveghere a acestei infecţii la om, sistem care funcţionează şi în prezent. În 2009, prin acest sistem, au fost confirmate două cazuri de îmbolnăvire”, se arată într-o informare a MS. La Constanţa, ultimele cazuri au apărut în 1997, când au fost semnalate 14 cazuri. “Toate au fost din zone limitrofe, rurale”, declara, zilele trecute, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, dr. Mihaela Dinisov. Cât priveşte sistemul de supraveghere, dr. Dinisov a declarat că, de aprox. zece ani, acesta funcţionează fără probleme. “Persoanelor cu meningită li se recoltează probe care sunt trimise imediat la Institutul “Cantacuzino” din Bucureşti”, a mai declarat dr. Dinisov. La rândul său, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, dr. Stela Halichidis, a declarat că sistemul de supraveghere este sub control şi că nu sunt semnalate probleme.

RECOMANDĂRI. Specialiştii în sănătate publică din MS recomandă populaţiei să evite, pe cât posibil, expunerea la tânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi sau aplicând substanţe chimice care pot îndepărta ţânţarii. Totodată, oamenii sunt sfătuiţi să monteze plase contra ţânţarilor la geamuri şi uşi sau să folosească substanţe specifice pentru îndepărtarea insectelor. Mai mult, pentru a evita aglomerarea ţânţarilor, este recomandată înlăturarea recipientelor cu apă stătută. Specialiştii arată că este obligatorie prezentarea de urgenţă la medic pentru orice simptom de boală, respectiv febră, dureri intense de cap, vărsături, dureri abdominale sau musculare şi articulare. Totodată, autorităţile locale trebuie să ia măsuri de dezinsecţie pentru distrugerea ţânţarilor. Meningita West Nile este o boală infecţioasă care se transmite la om prin intermediul ţânţarilor, dar care nu se transmite direct, de la om la om.



12