Cantităţi semnificative de metan, gaz cu efect de seră, sînt eliberate în atmosferă la începutul iernii, în momentul în care tundra din zona arctică începe să îngheţe. Acest fenomen, necunoscut pînă în prezent, ar putea fi o explicaţie pentru concentraţia ridicată de metan din atmosfera de la latitudinile înalte, explică un studiu efectuate de universitatea suedeză Lund. Cercetătorii au măsurat concentraţia de metan din atmosferă în valea Zackenberg din nord-estul Groenlandei, în momentul în care solul începea să îngheţe, la sfîrşitul toamnei şi începutul iernii. Emisiile de metan au scăzut după apariţia florei, în timpul sezonului de primăvară, iar apoi au crescut din nou, mai ales în timpul îngheţului hibernal. S-a constatat că solul tundrei arctice degajă în timpul iernii o cantitate de metan la fel de mare precum cea eliberată în timpul întregului sezon de vară.

Studiul nu schimbă cu nimic estimările asupra emisiilor de metan de la latitudinile din Nord, ci schimbă doar impresia despre distribuţia lor sezonieră. Numeroşi specialişti în evoluţia climei au tras un semnal de alarmă asupra rolului metanului în procesul de încălzire globală a climei, mai ales asupra metanului degajat de zonele mlăştinoase şi al zonelor în care se formează permafrostul din zonele arctice. Acest gaz rămîne în atmosferă timp de 12 ani. Un studiu publicat în urmă cu cîteva luni susţinea faptul că glaciaţiunea şi încălzirea climei care au pus capăt perioadei în care Terra era un bulgăre de zăpadă, în urmă cu 600 de milioane de ani, au fost provocate de puternicele emisii de metan eliberate în atmosferă de permafrostul planetei.

Gazele cu efect de seră cresc, de exemplu, nivelul acidităţii oceanelor, contribuind astfel la mărirea vitezei de propagare a sunetelor în apă şi perturbînd comunicarea între mamiferele marine. Institutul de cercetări oceanologice afiliat bazei marine Aquarium Monterey Bay din California a măsurat nivelul acidităţii în apele oceanice. Cercetătorii au descoperit că un nivel ridicat al acidităţii are ca efect o propagare pe o distanţă mai mare a sunetelor în apă, mai ales a sunetelor cu o frecvenţă joasă, folosite de mamiferele marine pentru a se localiza şi împerechea. Capacitatea balenelor de a comunica între ele a fost redusă cu 90% într-un interval de 40 de ani, pe măsură ce “vacarmul” provocat de oameni în apele oceanice a crescut. “Creşterea acidităţii apei mărilor şi oceanelor este un fenomen nou, insolit şi perturbator pentru o serie întreagă de animale marine”, a declarat Mark Simmonds, directorul ştiinţific al Societăţii pentru Conservarea Balenelor şi Delfinilor, cu ocazia celei de-a IX-a conferinţe a ţărilor membre semnatare ale Convenţiei ONU despre conservarea speciilor animale migratoare. În cursul ultimilor 40 de ani, zgomotul din oceane s-a dublat la fiecare 10 ani, iar acest fenomen va creşte în intensitate.

Cercetătorii vor propune celor 110 state aderente la această Convenţie ONU să adopte o rezoluţie pentru a reduce impactul zgomotului din oceane asupra speciilor marine mai vulnerabile, pentru a studia impactul asupra mediului al activităţilor submarine zgomotoase şi pentru a reduce folosirea sonarelor, atunci cînd acestea deranjează mamiferele marine.

Potrivit rezultatelor unui studiu efectuat de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, zgomotul provocat de puternicele tunuri cu aer comprimat folosite în anumite cercetări submarine din domeniul seismologiei poate fi auzit pînă la o distanţă de 3.000 de kilometri.