Tunel săpat de SI la granița Turciei cu Siria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tunel săpat de SI la granița Turciei cu Siria

24 Iunie 2015 / 00:00 647 accesări

Forţele kurde au descoperit un tunel lung de 400 de metri, săpat de militanţii grupării Stat Islamic, în apropiere de graniţa Turciei cu Siria, a declarat un purtător de cuvânt al miliţiilor, citat de Associated Press. Unitatea de Protecţie a Poporului Kurd (YPG) a descoperit un tunel pe jumătate terminat, după ce a capturat oraşul de graniţă Tal Abyad, săptămâna trecută, a afirmat purtătorul de cuvânt Redur Khalil. El a precizat că nu este clar dacă tunelul urma să ajungă în Turcia, întrucât la un anumit punct se desparte în două direcţii. Un tunel care face legătura între Turcia şi teritoriul controlat de gruparea teroristă Stat Islamic ar putea explica felul în care extremişti musulmani din toată lumea au reuşit să treacă frontiera turcă, pentru a se alătura organizaţiei radicale, care ocupă părţi importante din teritoriul Siriei şi Irakului. YPG a înlăturat gruparea Stat Islamic din Tal Abyad, săptămâna trecută, întrerupând o rută de aprovizionare vitală către capitala autoproclamată a organizaţiei, Raqqa. Avansul kurzilor a determinat mii de sirieni să se refugieze din calea luptelor şi să fugă în Turcia, dar sute dintre ei au început să revină în Siria după ce Turcia a redeschis un punct de trecere a frontierei luni. Autorităţile locale din provincia Sanliurfa au confirmat luni că punctul de trecere a frontierei a fost redeschis şi sirienii încep să se întoarcă în ţara lor.



12