Tunisia a sărbătorit doi ani de la fuga fostului preşedinte Zine El Abidine Ben Ali, care a marcat începutul Primăverii arabe, dar euforia de la 14 ianuarie 2011 a fost înlocuită cu tensiuni sociale şi politice, o ameninţare jihadistă sporită şi un impas cu privire la Constituţie. Preşedintele Moncef Marzouki a început ceremoniile cu ocazia zilei de 14 ianuarie, prin înălţarea steagului ţării în Piaţa Kasbah din Tunis, în apropiere de sediul Guvernului, condus de către islamiştii din cadrul Ennahda. Apoi forţele politice au semnat un pact social, în Adunarea Naţională Constituantă, în contextul în care ţara se confruntă, din vară, cu o multiplicare a conflictelor sociale care degenerează în violenţe, în faţa şomajului şi mizeriei, cauzele majore ale revoluţiei. Cel mai recent exemplu: mobilizarea armatei, duminică, la Ben Guerdane, în sudul ţării, după o săptămână de confruntări între manifestanţi şi poliţişti. Adunarea este foarte criticată din cauza incapacităţii, după 15 luni de la alegeri, de a finaliza redactarea Constituţiei.

La Tunis atmosfera a fost festivă, concerte şi expoziţii stradale animând la sfârşitul săptămânii bulevardul Habib Bourguiba, un simbol al revoltei din iarna 2010-2011. Criticii şi susţinătorii puterii, islamiştii şi, respectiv, laicii, au prevăzut defilări, pe această arteră, în contextul în care între cele două tabere au loc confruntări în mod frecvent. Ministerul de Interne a anunţat că a adoptat toate precauţiile şi măsurile necesare şi a îndemnat toate părţile să nu afecteze securitatea şi ordinea. Forţele de ordine se temeau în principal de acţiuni din partea unei mici grupări islamiste armate, în contextul în care mişcarea jihadistă a comis mai multe atacuri, unele sângeroase, după revoluţie.

EXIL DE LUX În schimb, fostul preşedintele Zine El Abidine Ben Ali şi soţia sa, Leila Trabelsi, profită de exilul din Arabia Saudită, în pofida unei multitudini de condamnări. Fuga lor din Tunisia a consfinţit revoluţia. Totuşi, cuplul dezminte că a fugit, afirmând că a fost obligat de către oficiali ai regimului să părăsească ţara. Ben Ali transmite sporadic comunicate prin intermediul unui avocat libanez. Soţia sa a publicat o carte, în 2012, în care respinge acuzaţiile de corupţie şi de derivă dictatorială din partea regimului îndepărtat de la putere. În iunie 2011, cei doi au fost condamnaţi la 35 de ani de închisoare pentru deturnare de fonduri. Ulterior, Ben Ali a fost condamnat în două rânduri la închisoare pe viaţă pentru reprimarea manifestaţiilor în timpul revoluţiei. Împreună sau separat, cuplul a fost condamnat şi pentru alte cazuri.

Familia Trabelsi, care controla întreaga economie tunisiană, a cunoscut evoluţii diferite după revoluţie. Belhassen, fratele fostei Prime Doamne, s-a refugiat în Canada. A fost condamnat în lipsă pentru trafic de valută şi metale preţioase, precum şi pentru deţinere de piese arheologice. Sakher El Materi, ginerele lui Ben Ali, s-a refugiat în Qatar în decembrie 2012. Deşi a fost reţinut pentru o perioadă scurtă de timp în Seychelles, se află în continuare în exil. Omul de afaceri, în vârstă de 31 de ani, a fost condamnat în lipsă pentru spălare de bani. Imed, nepotul Leilei Trabelsi, este principalul membru al familiei care a fost arestat. Cercetat pentru mai multe cazuri de corupţie, a fost condamnat la pedepse cuprinse între doi şi 20 de ani de închisoare. Tatăl său, Mohamed Naceur Trabelsi, fratele fostei Prime Doamne, se află, de asemnea, în detenţie în Tunisia.

Imperiul economic al familiei Trabelsi, care inlcude companii de distribuţie, telefonie, media, construcţii, atutomobile sau imobiliare, a fost destructurat. O parte a fost privatizată, dar sectoare întregi rămân sub controlul unor administratori judiciari numiţi de stat. În plus, Guvernul a lansat la sfârşitul lunii decembrie o expoziţie cu bunuri ale clanului. Vânzarea a zeci de maşini de lux şi mii de bijuterii, piese de mobilier, articole de îmbrăcăminte şi obiecte de artă va aduce Tunisiei cel puţin zece milioane de euro.