Tunsoarea lui Kim Jong-Un, luată în derâdere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tunsoarea lui Kim Jong-Un, luată în derâdere

Monden 17 Aprilie 2014 / 00:00 553 accesări

Ideea unui frizer din Londra de a folosi o fotografie a liderului nord coreean, Kim Jong-un, pentru a atrage clienţi a fost considerată ofensatoare de ambasada Coreei de Nord, care a cerut ca poza să fie imediat retrasă. Proprietarul frizeriei, Mo Nabbach, a postat anunţul pe 9 aprilie, iar a doua zi s-au prezentat, la salonul aflat în apropierea legaţiei diplomatice nord-coreene, doi funcţionari ai ambasadei, care au cerut să vorbească cu un angajat şi au cerut să fie scos imediat afişul. ”Am plasat afişul cu o ofertă de tunsori pentru bărbaţi corespunzătoare lunii aprilie, nu ne-am dat seama că ambasada Coreei de Nord se află la zece minute de salon”, a povestit patronul. ”A doua zi, funcţionari ai ambasadei au trecut şi au cerut să vorbească cu managerul”, a povestit şi frizerul Karim Nabbach.

Mo Nabbach, proprietarul frizeriei, a declarat ziarului ”London Evening Standard” că funcţionarii legaţiei nord-coreene au făcut fotografii salonului M&M Hair Academy, aflat în cartierul Ealing. Pe afiş poate fi văzut Kim Jong-Un cu frizura lui obişnuită - cărare pe mijloc şi tuns periuţă de-o parte şi de alta a capului, cu următorul anunţ: ”Tunsoare proastă? 15% reducere la tunsorile bărbăteşti pentru toată luna aprilie”. ”Le-am spus că suntem în Anglia, nu în Coreea de Nord, că trăim într-o democraţie, să plece din frizeria mea şi să-şi caute avocaţi”, a povestit Karim Nabbach. ”Cei doi purtau costume şi erau foarte serioşi. A fost o ameninţare”, a adăugat patronul, recunoscând că până la urmă a scos poza.

Şi Poliţia londoneză a confirmat că a fost nevoie să intervină pentru a rezolva chestiunea. ”Agenţii au vorbit cu ambele părţi şi nu s-a consemnat nicio infracţiune”, a asigurat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, în timp ce ambasada nord-coreeană nu a comentat incidentul. ”De atunci nu am mai avut probleme, în orice caz, afişul a devenit o atracţie turistică”, a precizat Karim Nabbach. ”Lumea intră şi ne felicită”, a adăugat acesta, recunoscând că, de atunci, activitatea salonului său a crescut considerabil. ”Cu toate acestea, niciun client nu a cerut să i se facă o tunsoare tip Un”, a conchis patronul.

Taguri articol


12