Tunuri de 22 milioane euro, date de bancheri şi interlopi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Hoţie pe faţă, la costum şi cravată

Tunuri de 22 milioane euro, date de bancheri şi interlopi

Eveniment 02 Noiembrie 2012 / 00:00 1241 accesări

Că în România se fură ca-n codru ştiam deja. E interesant totuşi să mai aflăm, din când în când, cine exact trăieşte din hoţie. Ieri, procurorii DIICOT au deconspirat un grup infracţional major, format din peste 100 de bancheri, interlopi şi angajaţi ai Ministerului Economiei, care au luat credite şi finanţări de la stat în valoare de 22 milioane euro, cu acte false. Surpriză, între suspuşii care au căzut ieri se numără preşedintele Fondului de Garantare, Aurel Şaramet şi vicepreşedintele BRD, Alexandru Cercel. Băncile au reacţionat imediat, anunţând că depozitele românilor sunt în siguranţă. Un lucru e cert, din păcate - gaura din bugetul de stat va fi acoperită tot noi, cei nevinovaţi, prin taxe şi impozite.

100 DE SUSPECŢI Directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Aurel Şaramet, a fost suspendat ieri din funcţie, în urma unei anchete iniţiate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care mai vizează şi trei angajaţi ai Ministerului Economiei (MECMA), suspectaţi de o fraudă bancară de peste 22 milioane euro. Potrivit investigatorilor, cei patru ar fi făcut parte dintr-o reţea amplă, formată din circa 100 persoane, între care şi vicepreşedintele BRD, Alexandru Cercel, şi mai mulţi interlopi. Ei ar fi obţinut în mod ilegal, în baza unor documente falsificate, finanţare de la MECMA pentru proiecte de achiziţii utilaje. În plus, între 2010 şi 2012, membrii grupului infracţional au contractat 40 credite de la 16 bănci din România, cu ajutorul unor acte false. Cei trei angajaţi ai ministerului sunt Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu. Grigoroiu este director general adjunct temporar la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial - Creşterea Competitivităţii Economice. Roşi este auditor asistent în cadrul Organismului Intermediar pentru IMM-uri (OIIMM), iar Atanasiu este consilier în OIIMM. Aurel Şaramet este preşedintele FNGCIMM din 2001. MECMA a demarat un control propriu pe această temă. DIICOT a efectuat ieri 50 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu, la locuinţele şi sediile firmelor care aparţin membrilor grupării.

REACŢII Băncile şi autorităţile au reacţionat prompt la vestea-şoc, încercând să calmeze clienţii instituţiilor de credit, care se tem că depozitele lor sunt în pericol. Ba mai mult, românii ştiu prea bine că tunurile date la bugetul de stat sunt plătite tot de cei nevinovaţi, prin taxe şi impozite. „Ancheta DIICOT nu are legătură cu activitatea de garantare a depozitelor bancare, una diferită de cea de garantare a creditelor”, a comunicat Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar. În acelaşi timp, Banca Naţională a României (BNR) a evitat să se pronunţe, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Mugur Şteţ, apreciind că „este nevoie de echilibru şi de eliminarea exagerărilor şi generalizărilor”. De aceeaşi părere este şi preşedintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen, care a declarat că „cel mai bine este să lăsăm organele competente să facă investigaţiile necesare”. Cei de la BRD spun că acţiunea DIICOT nu va afecta activitatea băncii. Scandalul vine într-un moment cât se poate de prost pentru sectorul financiar din România, a cărui imagine a fost şubrezită recent de isprăvile brokerului fugar Cristian Sima.

Averea impresionantă a lui Şaramet

Directorul FNGCIMM, Aurel Şaramet, învinuit în cazul fraudei bancare de 22 milioane euro, are terenuri şi case în Bucureşti şi Snagov, bijuterii, tablouri şi o colecţie numismatică în valoare de 97.000 euro. În plus, a acordat unor persoane împrumuturi de 59.000 euro şi 200.000 lei. Şaramet mai are şi 25 hectare de teren agricol în judeţul Constanţa. Fostul şef al FNGCIMM deţine două autoturisme, un Mercedes şi un Ford Fiesta; el are două depozite în lei, la ATE Bank şi Alpha Bank, deschise în 2000, totalizând 2.270.600 lei, şi acţiuni la Oncomed Clinic, Socet, Fondul Proprietatea şi Prospecţiuni SA. Anul trecut, din salarii, Şaramet a obţinut venituri de 822.218 lei, la care se adaugă încă 80.000 lei din închirierea unui imobil din capitală. Din colaborări, Şaramet a mai obţinut încă circa 300.000 lei.



12