Considerat „părintele” tăierii pensiilor în timpul guvernărilor PDL, Traian Băsescu a avut tupeul de a spune că, în opinia sa, marea prioritate pentru 2013 este menţinerea stabilităţii fiscale şi indexarea pensiilor. Numai că afirmaţia şefului statului este taxată de liderul delegaţiei PSD în PE, Cătălin Ivan, care a declarat că e nevoie de mult tupeu sau de memorie scurtă pentru a cere aceasta, în condiţiile în care şeful statului a anunţat tăierea pensiilor în numele Guvernului. „Cele mai dure măsuri de austeritate din cele 27 de state membre au fost luate în România şi impuse de Traian Băsescu. Să vii acum să spui că Ponta trebuie să mărească pensiile este cel puţin ridicol”, a spus Cătălin Ivan. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că, în opinia sa, marea prioritate pentru 2013 este menţinerea stabilităţii fiscale şi indexarea pensiilor, plecând de la această prevedere stipulată în Legea pensiilor şi de la faptul că pensile nu au mai fost indexate de trei ani. (T.I.)