Faimoasa operă pucciniană „Turandot” și nu mai puțin celebrul musical „My Fair Lady”, de Frederick Loewe, se regăsesc, în acest weekend, pe agenda Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Seara de sâmbătă, începând cu ora 19.00, îi este dedicată neînduplecatei şi frumoasei principese chineze Turandot, care a jurat să se căsătorească doar cu cel care va fi în stare să răspundă corect la trei întrebări. În rolurile principale vor evolua, sub bagheta dirijorului Koichi Inoue, Akiko Hayakawa din Răzvan Săraru - debut, Laura Eftimie şi Constantin Acsinte.
Duminică, tot de la ora 19.00, Eliza Doolittle va aduce veselia pe scena tomitană. Mezzosopranei Lucia Mihalache, care o va întruchipa pe simpatica florăreasă, i se vor alătura, într-un maraton al bunei dispoziţii: baritonul bucureştean Stefan Popov, în rolul exigentului profesor de fonetică Higgins, şi actorul Lică Gherghilescu, care va fi Pickering. Spectacolul se va desfăşura sub bagheta maestrului Gheorghe Stanciu.
Biletele pentru aceste spectacole au preţuri de 25, 30 şi 40 de lei. Elevii, studenţii şi pensionarii vor plăti pe un bilet 20 de lei.
Citește și:
Pianistul Ștefan Cristian Badea, în recital
Balet-comedie și o... tragedie, la Teatrul „Oleg Danovski“
Călătorie muzicală din Ierusalimul antic în Veneția lui Johann Strauss