Turci şi tătari din judeţele Constanţa şi Tulcea au sărbătorit, sâmbătă, la Palatul Copiilor, Ziua Suveranităţii Naţionale şi a Copilului din Republica Turcia. Aniversată în fiecare an la 23 aprilie, ziua are o semnificaţie aparte pentru musulmanii cu rădăcini în Turcia. „În 23 aprilie 1920 a fost înfiinţată pentru prima dată Marea Adunare Naţională. Înfiinţarea Parlamentului turc a fost primul pas către formarea Republicii Turcia, iar fondatorul Turciei moderne, Kemal Ataturk, a declarat ziua ca sărbătoare naţională şi a dăruit-o copiilor. De atunci, în Turcia se sărbătoresc copiii odată cu Ziua Naţională. Turcia e prima ţară care a dăruit o zi de asemenea însemnătate copiilor“, a declarat consulul general al Turciei la Constanţa, Füsun Aramaz. Este al treilea an consecutiv când, la Constanţa, se organizează acţiuni prin care copiii turci şi tătari sunt sărbătoriţi prin spectacole şi concursuri. Ca şi în anii anteriori, evenimentul din acest an a fost organizat de Consulat, UDTTMR, UDTR şi Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci „Dobrogea”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Au fost organizate întreceri sportive, momente artistice, concursuri de pictură şi creaţie literară, cele mai bune evoluţii fiind premiate. La competiţii au participat aprox. 300 de elevi ai grădiniţelor şi şcolilor din judeţul Constanţa, elevi ai Colegiului Naţional „Kemal Atatürk“ şi Grădiniţei „Zübeyde Hanım“. (I.H.)