Turcia a trimis avioane de vânătoare la frontiera cu Siria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Precauţie

Turcia a trimis avioane de vânătoare la frontiera cu Siria

Externe 04 Decembrie 2012 / 00:00 366 accesări

Ieri, Turcia a trimis avioane de vânătoare la frontiera cu Siria, după ce forţele aeriene siriene au bombardat poziţii rebele în zona de graniţă. Avioane F-16 au decolat ca măsură de precauţie de la baza Diyarbakir din sud-estul Turciei, după un raid al aviaţiei siriene în zona Ras al-Ain, localitate siriană aflată de o lună sub controlul insurgenţilor, a declarat un diplomat, sub protecţia anonimatului. În cursul atacului, mai multe obuze au căzut în localitatea turcă vecină Ceylanpinar. Conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, cel puţin 12 persoane, dintre care opt rebeli, au fost ucise în raidul care a vizat cartierul Ras al-Ain.

Ieri, preşedintele rus, Vladimir Putin, aflat în vizită oficială la Istanbul, a avertizat că ”intenţia Turciei de a instala sisteme de rachete sol-aer Patriot aparţinând NATO la frontieră va exacerba tensiunile cu Siria”. Turcia şi Rusia nu au ajuns la o poziţie comună privind situaţia din Siria, a spus Vladimir Putin într-o conferinţă de presă comună cu premierul turc, Recep Tayyip Erdogan.

AMENINŢARE ISRAELIANĂ Israelul a cerut, de două ori în ultimele două luni, permisiunea Iordaniei pentru a lansa un atac împotriva depozitelor siriene de arme chimice, afirmă expertul Jeffrey Goldberg, în revista ”The Atlantic”. Premierul Benjamin Netanyahu a trimis de două ori reprezentanţi ai Serviciului israelian de Informaţii Externe (Mossad) la Amman, pentru a se coordona cu omologii iordanieni şi pentru a primi permisiunea statului vecin pentru o astfel de operaţiune. Însă, conform unor oficiali americani, Iordania pare să fi respins propunerea, explicând Israelului că nu este momentul potrivit pentru un astfel de atac. Israelul poate efectua o astfel de operaţiune şi fără aprobarea Iordaniei, dar Guvernul israelian se teme de consecinţele pe care un astfel de atac le-ar avea pe plan regional. ”Surse din cadrul serviciilor de informaţii mi-au spus că drone israeliene supraveghează frontiera dintre Iordania şi Siria; în plus, arsenalul chimic sirian este supravegheat şi de avioane de recunoaştere americane”, afirmă expertul Jeffrey Goldberg.

PERSONAL ONU RETRAS Naţiunile Unite vor retrage personalul internaţional neesenţial din Siria, aproximativ 25 de persoane şi va limita deplasările funcţionarilor săi, din cauza agravării condiţiilor de securitate. Conform Biroului de Coordonare a Afecerilor Umanitare (OCHA), ONU a decis suspendarea tuturor deplasărilor în afara oraşului Damasc. În plus, 25 de angajaţi din totalul de 100 vor părăsi Siria. săptămâna aceasta. Protestele reprimate violent şi confruntările armate între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad durează din martie 2011 în Siria, bilanţul victimelor fiind, potrivit unor organizaţii, de peste 42.000 de morţi.

AVERTISMENT AMERICAN Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a lansat ieri, la Praga, un avertisment dur adresat regimului Bashar al-Assad, cu privire la o eventuală utilizare a armelor chimice împotriva poporului său. Duminică, surse din cadrul serviciilor de informaţii occidentale citate de ”New York Times” au declarat că sunt semnale privind noi activităţi la depozitele de arme chimice din Siria, existând riscul ca serviciile de securitate să utilizeze armamentul neconvenţional împotriva insurgenţilor. Siria a reiterat că nu va utiliza niciodată arme chimice împotriva poporului său. Eforturile SUA de blocare a traficului de armament spre Siria par să fi eşuat, în contextul refuzului Irakului de a verifica avioanele care traversează spaţiul său aerian, afirmă oficiali americani. Transporturile de armament continuă să ajungă în Siria, principala rută fiind spaţiul aerian irakian. Astfel, Iranul, principalul aliat al regimului Bashar al-Assad, reuşeşte să trimită în Siria, pe cale aeriană, rachete, obuze antitanc, grenade şi obuze de mortieră.

Siria acuză SUA că susţin reţeaua teroristă al-Qaida, conform Ministerului de Externe de la Damasc. ”Siria şi poporul sirian luptă împotriva reţelei teroriste al-Qaida, care este susţinută de ţări bine-cunoscute, în primul rând de SUA”, adaugă Ministerul sirian de Externe.



12