Turcia: Droguri în valoare de 460 de milioane USD, confiscate în acest an

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turcia: Droguri în valoare de 460 de milioane USD, confiscate în acest an

Externe 10 Octombrie 2018 / 17:25 1750 accesări

Autorităţile turce au anunţat miercuri că, în urma intensificării operaţiunilor antidrog, au confiscat în primele nouă luni ale anului stupefiante care ar fi valorat peste 460 milioane de dolari pe piaţa neagră, transmite Reuters preluată de Agerpres. Potrivit Ministerului de Interne, confiscările de heroină şi cocaină au crescut cu 51%, iar cele de ecstasy cu 245% faţă de anul anterior. Turcia se află pe aşa-numita rută balcanică de trafic de droguri, folosită pentru aprovizionarea Occidentului cu narcotice din Asia şi Orientul Mijlociu, inclusiv cu heroină din Afganistan. Comunicatul Ministerului de Interne subliniază că traficul de droguri constituie una din principalele surse de finanţare pentru grupările teroriste. În cursul acestui an, numărul operaţiunilor antidrog desfăşurate de poliţie a crescut cu 31%, iar cel al arestărilor cu 28%, mai arată comunicatul. În ultimii ani, Turcia şi-a intensificat operaţiunile antidrog în urma creşterii consumului de stupefiante şi a numărului de decese provocate de marijuana sintetică.



12