Ankara, curtată de cinci proiecte energetice concurente în zona Mării Negre, trebuie să aleagă între a susţine interesele Bruxelles-ului sau a le privilegia pe cele ale Rusiei, iar discreţia autorităţilor în legătură cu acest subiect dă de bănuit că Turcia a ales să facă un joc dublu. Premierul turc Recep Tayyip Erdogan nu s-a lăudat în campania electorală de anul acesta cu faptul că Turcia a devenit un actor de neevitat în proiectele energetice atât ale europenilor, cât şi ale ruşilor, iar tăcerea - inclusiv a presei europene - în privinţa semnării cadrului juridic pentru Nabucco, care a avut loc la 8 iunie, în Turcia, ridică semne de întrebare, scrie Le Monde, care publică o analiză semnată de Olgu Okumuş, doctorand la Centrul pentru Studii şi Cercetări Internaţionale (CERI) de la Paris.

Cadrul juridic al gazoductului Nabucco, al cărui obiectiv este de a reduce dependenţa energetică a unor state membre UE de Rusia, a fost finalizat la 8 iunie la Kayseri, în Turcia, odată cu semnarea acordului de susţinere dintre societatea Nabucco Pipeline GmbH International şi miniştrii din cele cinci ţări de tranzit: Austria, Bulgaria, Ungaria, România şi Turcia. Gunther Oettinger, comisarul european pentru energie, a definit acest acord drept o etapă-cheie pentru realizarea gazoductului Nabucco. Totuşi, premierul turc Recep Tayyip Erdogan nu s-a lăudat cu această reuşită în timpul campaniei electorale pentru scrutinul legislativ din iunie. Semnarea acordului de sprijin nu a făcut obiectul vreunei dezbateri în Turcia, dar nici în Europa. Tăcerea de care dau dovadă autorităţile şi presa în privinţa acestui proiect ridică semne de întrebare.

Nabucco face parte din marele proiect al unui coridor sudic pentru gaze, care are ca obiectiv să reducă dependenţa energetică a unor state membre ale UE faţă de Rusia, operând cu o dublă diversificare - a surselor de aprovizionare (zona caspică şi Irak) şi a rutelor de tranzit (Turcia, Bulgaria şi România).

Coridorul sudic se bazează pe o dinamică susţinută politic şi economic de UE. Patru proiecte europene - Nabucco, TAP (Conducta transadriatică), ITGI (Interconectorul Turcia-Grecia-Italia) şi White Stream - sunt în competiţie pentru a reduce această dependenţă prin dezvoltarea de noi rute. Pentru a-şi apăra monopolul energetic, Rusia s-a prezentat la rândul ei cu un proiect ambiţios, South Stream, al cărui obiectiv este de a transporta de două ori mai mult gaz decât Nabucco. Cele două proiecte diferă fie prin componenţa consorţiului, fie prin ruta de tranzit avută în vedere.

NABUCCO Nabucco, proiectul prioritar al UE, este mai lung şi mai complex. Se va întinde pe 3.300 de kilometri, între Erzurum, în Turcia, şi Baumgarten, în Austria, şi va ocoli Rusia. Acţionarii săi sunt OMV (Österreichische Mineralölverwaltung) în Austria; MOL (Magyar Olaj és Gázipari) în Ungaria; Transgaz în România; Bulgargaz în Bulgaria; BOTAS (Borum Hatlari ile Petrol Tasima Anonim sirketi) în Turcia şi RWE (Rheinisch-Westfälisches Elektrizitätswerk Aktiengesellschaft) în Germania. Fiecare deţine 16,67% din acţiuni.

TAP Proiectul gazoductului transadriatic (TAP) se bazează pe un parteneriat tripartit care implică Statoil în Norvegia, EGL (European Gas Limited) în Elveţia şi E.ON Ruhrgaz în Germania. Traversează trei ţări - Turcia, Grecia şi Albania.

WHITE STREAM De White Stream ar urma să se ocupe un consorţiu anglo-american. Pornind din Azerbaidjan, conducta va parcurge munţii din vestul Georgiei, zona maritimă turcă de la Marea Neagră şi România.

ITGI În fine, ITGI este sprijinit de un consorţiu constituit de DEPA (Dimosia Epichirisi Paroxis Aeriou), transportatorul public de gaz din Grecia; Edison în Italia şi BOTAS în Turcia. Este proiectul cel mai avansat şi cel mai atipic. Are trei segmente - un gazoduct între Turcia şi Grecia şi două interconectoare Turcia-Grecia (ITGI) şi Grecia-Italia (IGI). Este prevăzută şi o componentă complementară, cu o ramificaţie ce va constitui interconectorul Grecia-Bulgaria (IGB). Proiectul ITGI ar urma să fie operaţional în 2015, rămânând de construit interconexiunea Grecia-Italia. Trebuie subliniat că Nabucco şi ITGI beneficiază de susţinerea financiară a Bruxelles-ului.

SOUTH STREAM În 2007, Rusia a dezvoltat South Stream în parteneriat cu italienii de le Eni (Ente nazionale idrocarburi) ca o contrapondere la cele patru proiecte care ocolesc Rusia pentru a transporta gaz de la Marea Caspică spre ţările UE. De atunci, francezii de la EDF şi germanii de la BASF, prin filiala lor Wintershall, s-au alăturat proiectului. EDF preia cel puţin 10% din acţiuni, iar BASF a anunţat la 23 martie că va participa cu 15%. Gazul va fi adus pe sub Marea Neagră către Bulgaria, Serbia, Italia şi Austria. La 6 august 2009, şi Turcia şi-a dat acordul pentru amplasarea conductei în apele sale teritoriale.

CEL MAI IMPORTANT ACTOR ÎN “BĂTĂLIA GAZODUCTELOR”: TURCIA Astfel, cinci proiecte concurente, care mobilizează diferite mijloace pentru a transporta gaz provenind de la aceeaşi sursă (zona caspică şi Orientul Mijlociu), au fost nevoite, toate, să coopereze cu acelaşi partener – Turcia! Geografia sa, precum şi contextul istoric şi politic fac din această ţară un actor de neocolit în competiţia dintre proiectele europene şi cel rus.

CELE TREI SCENARII POSIBILE În perspectiva aderării sale la UE, Ankara trebuie să aleagă între a susţine interesele Bruxelles-ului sau a le privilegia pe cele ale Rusiei. Astfel, Turcia are trei opţiuni: să opteze numai pentru Coridorul sudic, excluzând astfel proiectul rus; să coopereze deplin cu Rusia, cu riscul de a exclude proiectele europene; sau să încerce să rămână într-o poziţie de arbitru şi să privească de pe margine.

În primul scenariu, dacă Ankara optează pentru Nabucco, pune, de fapt, în pericol, relaţiile sale cu Moscova, care este cel mai important partener economic al său.

În cel de-al doilea scenariu, cooperând cu Rusia şi aducându-şi un sprijin exclusiv proiectului South Stream, Turcia îşi retrage semnătura de pe acordul interguvernamental pentru proiectul Nabucco. Monopolul rus asupra energiei şi natura relaţiilor economice şi politice între Ankara şi Moscova se consolidează. Preţul gazului rusesc devine mai competitiv pentru Turcia. UE ar reveni însă asupra procesului de aderare a Turciei, reticenţele faţă de aderarea sa s-ar adânci şi deschiderea capitolului referitor la energie în negocierile de aderare ar rămâne literă moartă. Totodată, într-un asemenea scenariu, prezenţa UE la Marea Neagră ar slăbi.

În cel de-al treilea scenariu, autorităţile turce evită să ia poziţie. Spre deosebire de precedentele două scenarii, această poziţie de arbitru îi permite să menţină relaţii bune atât cu Moscova, cât şi cu Bruxelles-ul. Chestiunea \"mutismului\" autorităţilor turce în timpul campaniei electorale capătă atunci un sens. Premierul Erdogan pune totul la dispoziţie pentru a lansa Nabucco, dar se fereşte să comunice adevăratele sale opţiuni, conchide Olgu Okumuş.