Turcia își „curăță“ armata din mers

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turcia își „curăță“ armata din mers

Externe 26 Iulie 2016 / 14:23 721 accesări
Generalul Mehmet Cahit Bakir, comandantul forțelor turce în Afganistan, și generalul Sener Topuc

Generalul Mehmet Cahit Bakir, comandantul forțelor turce în Afganistan, și generalul Sener Topuc

Curățarea armatei de elementele care au contribuit cât de puțin la tentativa eșuată de lovitură de stat din Turcia este ceva firesc, chiar dacă opinia publică internațională vorbește mult de arestări arbitrare, tortură, acte de umilire și lista cu abuzuri ar putea continua. Așadar, e normal ca acei ofițeri care i-au părut președintelui Erdogan neloiali să fie înlăturați din funcții, doar că Turcia încă este membră NATO, în această calitate ea participând în teatrul de operațiuni din Afganistan, de pildă, iar schimbările la vârf operate de Ankara pot bulversa serios activitatea trupelor aliate. Oricum, acum inevitabilul s-a produs și au avut loc primele arestări în afara teritoriului turc, după puciul eșuat din 15 iulie. Site-uli24news.tvanunță că doi generali de prim rang, care luptă în Afganistan, au fost reținuți pe un aeroport din Dubai, la comanda președintelui Erdogan. GeneralulMehmet Cahit Bakir, comandantul forţelor turce în Afganistan, şi generalul de brigadăSener Topuc sunt acuzați de oficialii de la Ankara că ar fi contribuit la lovitura de stat eșuată. Cele două arestări nu mai miră pe nimeni decât prin faptul că au fost grăbite, s-au efectuat în afara granițelor Turciei, de parcă nu se putea ca respectivii generali să fie rechemați la Ankara și arestați acolo. Oricum, în Turcia a avut loc un val impresionant de arestări după tentativa eșuată de lovitură de stat. Peste 13.000 de persoane, inclusiv peste 100 de generali, au fost plasate în arest preventiv după încercarea militară de răsturnare a regimului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Cum era de așteptat, preşedintele Turciei va efectua o vizită în Rusia, pe data de 9 august, a anunţat Mehmet Simsek, adjunctul premierului turc. ”Preşedintele nostru drag a confirmat că pe data de 9 august se va afla la Sankt Petersburg”, a anunţat Simsek în timpul unei întâlniri cu Arkadi Dvorkovitch, adjunctul premierului rus, citat de agenţia rusă de știri Tass. Această formulare cu ”președintele nostru drag” amintește înfiorător de mult de formulele de adresare de la Phenian, când ”iubitul conducător” nord-coreean mai face și el câte ceva, și, de ce să nu recunoaștem, și de... iubitul nostru conducător de dinainte de 1989. Mai mult decât atât, Erdogan ar fi anunțat că pregătește schimbări în Constituție și asta ar îndreptăți și mai mult pe toată lumea să i se adreseze așa drăgăstos, că nu se știe cât de totalitarist va deveni totul. Oricum, dacă și-a pus în cap să schimbe Constituția, atunci are ocazia să obțină sfaturi de calitate de la președintele Vladimir Putin, căruia i se pot reproșa multe, dar nu și faptul că nu știe să își țină supușii în frâu. Pe data de 17 iulie, Vladimir Putin a discutat la telefon cu Recep Tayyip Erdogan, urându-i acestuia din urmă o revenire rapidă la stabilitate după tentativa de lovitură de stat din Turcia şi cerându-i să garanteze siguranţa cetăţenilor ruşi aflați pe teritoriul turc.

Taguri articol


12