Turcia, noaptea eroilor de rând: democrația a fost protejată de oamenii obișnuiți, care s-au opus puciului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turcia, noaptea eroilor de rând: democrația a fost protejată de oamenii obișnuiți, care s-au opus puciului

Externe 26 Iulie 2016 / 17:41 634 accesări

Mevlut Cavusoglu, ministrul turc al Afacerilor Externe

Mevlut Cavusoglu, ministrul turc al Afacerilor Externe

Am primit marți, la redacție, un articol de la Ministerul Afacerilor Externe de la Ankara, care prezintă punctul de vedere al șefului diplomației turce asupra evenimentelor care au zguduit Turcia și comunitatea internațională începând din seara zilei de 15 iulie, când a avut loc o tentativă eșuată de lovitură de stat. Vă prezentăm, în continuare, traducerea integrală a acestui articol, publicat pe site-ul Al-Jazeera, sub semnătura lui Mevlut Cavusoglu, ministrul turc al Afacerilor Externe:

”Vineri, 15 iulie 2016, în jurul orei 22.00, membrii unei celule aparținând unui cult terorist aflat la periferia societății au pus la cale o lovitură de stat în Turcia, încercând să înlăture de la putere guvernul ales democratic. Puciul a fost pus la cale de o grupare din armata turcă având strânse relații cu organizația teroristă condusă de clericul musulman Fethullah Gulen. Militarii puciști au început să tragă asupra secțiilor de poliție cu avioane de luptă, omorând zeci de polițiști însărcinați cu protecția populației civile. Avioane de vânătoare F16 deturnate de susținătorii loviturii de stat au lansat bombe asupra clădirii Parlamentului în timp ce ședința de lucru a Legislativului era încă în desfășurare. Mai mulți comandanți ai armatei au fost luați ostatici chiar de către secretarii lor, care făceau parte din rândul puciștilor. De asemenea, atacuri au avut loc simultan asupra tuturor instituțiilor democratice.

MOMENT MIRACULOS

În milocul atacurilor violente lansate de puciști, ceva minunat s-a petrecut. Cetățenii turci au reacționat, realizând că democrația din țara lor era în pericol. În timp ce informațiile despre lovitura de stat în desfășurare în Turcia curgeau pe rețelele de socializare, oamenii s-au oprit din ce făceau și au ieșit pe străzi, pentru a lua atitudine. În timp ce președintele Recep Tayyip Erdogan s-a întors la aeroportul Ataturk din Istanbul, sute de mii de cetățeni de rând au ieșit pe străzi, înfruntând soldații puciști înarmați cu artilerie grea, tancuri și arme de asalt. Având ordine să doboare orice formă de rezistență, puciștii au început să tragă de la bordul elicopterelor militare asupra mulțimii de civili. Pe când valurile de civili se revărsau pe străzi, alții, mult mai mulți, erau înfuriați de imaginile difuzate din timpul atacului puciștilor. Social media a accelerat difuzarea informațiilor și, în câteva ore, milioane de turci au ieșit în stradă, cerând militarilor să se întoarcă în cazărmile lor. La cinci ore de la izbucnirea loviturii de stat, tancurile trimise de puciști pe străzi, pentru intimidarea populației, erau înconjurate de civilii furioși, iar militarii care au tras asupra civililor inocenți au lăsat armele jos și s-au predat. Lovitura de stat a eșuat. Democrația a fost protejată de oamenii de rând, care s-au unit împotriva puciștilor. Toate partidele politice din Parlamentul turc au condamnat la unison tentativa de lovitură de stat, semnând o declarație comună. Încă o dată, democrația turcă și-a demonstrat valoarea. Rolul-cheie al presei turce în tentativa de puci este frapant. Din nefericire, 246 de cetățeni turci au murit în timpul confruntărilor violente, dintre care 179 de civili nevinovați care s-au așezat cu curaj în fața tancurilor și și-au cerut cu tărie drepturile democratice. Peste 2.000 de cetățeni turci au fost răniți. Cei care au luat parte și au susținut lovitura de stat eșuată vor fi judecați și condamnați în conformitate cu legile Turciei.

Toate declarațiile din timpul interogatoriilor la arestarea puciștilor, dar și informațiile multiple obținute prin intermediul agențiilor de informații arată că tentativa de lovitură de stat a fost pusă la cale de organizația teroristă a lui Fethullah Gulen. De peste 30 de ani, Fethullah Gulen și-a încurajat adepții să se infiltreze în structurile militare și judiciare din Turcia. O înregistrare video cu camera ascunsă realizată în anul 1997 arată că Gulen le recomanda adepților săi să evite deconspirarea și să se infiltreze la toate nivelurile structurilor de stat. Promovând aceste idei, Gulen a format peste hotare o rețea de școli, organizații nonguvernamentale și afaceri, pentru a submina guvernul ales democratic în Turcia. Gulen, care deja trebuie să dea socoteală în fața instanțelor turce pentru mai multe capete de acuzare formulate împotriva sa, este acum rezident al statului american Pennsylvania. SUA încă nu i-au semnat extrădarea pentru a fi judecat în Turcia, ci îi reînoiesc permisul de rezidență pe teritoriul american. Noi, ca guvernanți, cerem trimiterea lui Gulen în Turcia, pentru judecarea sa. Extrădarea lui Gulen este cea mai mare așteptare pe care o are Turcia de la SUA. Poziția pe care SUA o adoptă în această chestiune va determina forma relațiilor viitoare dintre Turcia și SUA. Organizația teroristă a lui Fethullah Gulen continuă să obțină finanțări prin intermediul activităților desfășurate în SUA. Activitățile lui Gulen au periclitat stabilitatea și ordinea constituțională ale Turciei, important aliat NATO. Orice susținere acordată lui Gullen și organizației sale teroriste nu se potrivește cu acordul de cooperare dintre Turcia și SUA. Ne așteptăm ca autoritățile americane să manifeste solidaritate față de aliatul NATO și să ia imediat atitudine, blocând activitatea lui Gulen în SUA și extrădându-l în Turcia”.



12