Turcia refuză înființarea de centre pentru refugiați pe teritoriul său

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turcia refuză înființarea de centre pentru refugiați pe teritoriul său

Externe 28 Septembrie 2015 / 17:30 2188 accesări

Premierul turc, Ahmet Davutoglu, a anunțat ieri că Turcia refuză înființarea pe teritoriul său de centre de primire și de înregistrare a imigranților, așa cum a solicitat UE, pentru a face față actualei crize a refugiaților. În cadrul summitului extraordinar de miercurea trecută, liderii UE au convenit întărirea frontierelor externe ale Uniunii în fața afluxului de imigranți, în special înființarea de centre de primire și înregistrare, așa-numitele hotspoturi, în Italia și Grecia.Ei au convenit, totodată, acordarea unei sume de cel puțin un miliard de euro, cu destinația Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați și Programul Alimentar Mondial, pentru ajutorarea refugiaților din țările vecine Siriei.Ahmet Davutoglu a respins, ieri, ideea primirii de către țara sa a unui astfel de ajutor, exprimându-și încă o dată preferința pentru crearea unei zone de securitate de-a lungul frontierei turco-siriene, pentru instalarea refugiaților sirieni pe propriul lor teritoriu, o idee neagreată de aliați.

Turcia a primit oficial, de la începutul războiului în Siria, 2,2 milioane de sirieni și a cheltuit în acest scop 6,6 miliarde de euro.Turcia se opune în continuare oricărei tranziții politice în Siria care îl include pe președintele Bashar Al-Assad, a afirmat premierul turc, într-o aparentă clarificare a poziției sale. Ankara a fost cel mai virulent critic al lui Al-Assad de la izbucnirea conflictului sângeros, în 2011, în Siria, acuzându-l pe liderul de la Damasc de violență soldată cu sute de mii de morți și strămutarea a milioane de persoane și insistând că el trebuie să fie înlăturat de la putere. Dar, săptămâna trecută, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a vehiculat ideea că Bashar Al-Assad ar putea fi parte într-un proces de tranziție în Siria. El a precizat ulterior că declarațiile sale nu reprezintă o schimbare de politică. Duminică, Davutoglu, aflat la New York pentru Adunarea Generală a ONU, a afirmat că Turcia va accepta orice soluție pe care sirienii o aleg, dar că ea nu poate să-l includă pe Al-Assad.

SPRIJIN FINANCIAR NIPON Japonia, care a acceptat doar 11 solicitanți de azil dintr-un total de 5.000 de cereri depuse anul trecut, va oferi un ajutor de circa 810 milioane de dolari ca răspuns la criza refugiaților din Siria și Irak, a relatat, ieri, radioteleviziunea publică niponă NHK. Premierul japonez, Shinzo Abe, va anunța noul ajutor, azi, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, a precizat NHK, care nu a făcut însă nicio referire dacă Japonia își va relaxa condițiile stricte în ce privește primirea de refugiați.

ONU estima vineri că nu va avea loc o atenuare a afluxului de refugiați în Europa, unde sosesc zilnic 8.000 de persoane, și că problemele cu care se confruntă în prezent guvernele s-ar putea să fie doar vârful aisbergului.Ministerul de Externe al Japoniei anunța vinerea trecută că va oferi un grant de două milioane de dolari pentru a-i ajuta pe refugiații sirieni și comunitățile care-i găzduiesc în Liban și încă două milioane de dolari pentru țări din Balcanii de Vest, precum Serbia și Macedonia, care se confruntă cu un aflux de refugiați și imigranți.La începutul acestui an, Tokyo a anunțat schimbări în sistemul său privind primirea de refugiați, sistem ce va face accesul și mai greu în Japonia pentru persoane care au nevoie de protecție.

Citește și:

Migranți morți în largul Turciei

Doar unul din cinci solicitanţi de azil sosiţi în UE este din Siria

O fetiță siriană de 4 ani, găsită înecată pe o plajă din Turcia

”UE nu se află acolo unde trebuie”

4.000 de jihadişti din SI au ajuns în Europa, printre refugiaţi



12