Turcia se „războiește“ cu SUA și Israel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Erdogan face acuze grave

Turcia se „războiește“ cu SUA și Israel

Externe 18 Decembrie 2017 / 16:04 576 accesări
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan promite o ambasadă în Ierusalimul de Est

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan promite o ambasadă în Ierusalimul de Est

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că Turcia intenţionează să deschidă o ambasadă în Ierusalimul de Est, la doar câteva zile distanță după lansarea apelului privind recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a statului palestinian, relatează site-ul agenţiei Reuters. În cadrul unui discurs adresat membrilor partidului său Dreptate şi Dezvoltare (AKP), Erdogan a explicat că în cadrul consulatului general al Turciei la Ierusalim există deja un ambasador. "Pentru că Ierusalimul de Est este sub ocupaţie, nu putem merge deocamdată acolo să deschidem o ambasadă. Cu ajutorul divinităţii, se apropie ziua în care în mod oficial ne vom deschide ambasada acolo", a declarat Erdogan, fără a indica un interval de timp precis. Preşedintele turc a adăugat că evreii nu au dreptul să-şi însuşească Ierusalimul, care este "capitala musulmanilor" și a acuzat Administraţia Donald Trump că a urmat o logică sionistă. Ierusalimul de Est a fost anexat de Israel după ce a preluat controlul asupra zonei în urma războiului din 1967, o acţiune care nu a fost recunoscută de comunitatea internaţională. Ierusalimul este venerat de către evrei, creştini şi musulmani deopotrivă.Ionuț COMAN

Taguri articol


12