Turcia şi Armenia, care nu întreţin relaţii diplomatice, au ajuns la un acord asupra unei ”foi de parcurs” în vederea unei normalizări a situaţiei, în cadrul discuţiilor mediate de Elveţia, a anunţat Ministerul turc de Externe. ”Aceste negocieri au dus la progrese concrete şi la o înţelegere reciprocă”, potrivit unui comunicat al ministerului turc. ”Turcia şi Armenia au ajuns la un acord asupra unui cadru global pentru normalizarea relaţiilor bilaterale într-o manieră potrivită pentru a mulţumi cele două părţi. O foaie de parcurs a fost stabilită în acest sens. Progresele înregistrate crează o perspectivă pozitivă pentru procesul din prezent”, a precizat ministerul, fără a da alte detalii referitoare la conţinutul acordului.
Ankara nu întreţine relaţii diplomatice cu Erevanul de la independenţa Armeniei, fostă republică sovietică, din 1991, din cauza divergenţelor cu privire la masacrarea armenilor în perioada Imperiului Otoman, între 1915 şi 1917. Masacarea şi deportarea armenilor între 1915 şi 1917 s-au soldat cu peste 1,5 milioane de morţi, potrivit oficialilor armeni, de la 300.000 la 500.000 de morţi, potrivit Turciei, care respinge noţiunea de genocid recunoscută în principal de Franţa, Canada şi de Parlamentul European. Turcia şi-a închis, în 1993, graniţa cu Armenia, pentru a susţine Azerbaidjanul turcofon, Baku fiind în conflict cu Erevanul pentru controlarea regiunii Nagorno-Karabah, enclavă populată de armeni pe teritoriul azer. O vizită istorică a preşedintelui turc, Abdullah Gul, la Erevan, în luna septembrie, cu ocazia unui meci de fotbal între reprezentativele celor două ţări, a pus capăt tăcerii diplomatice, iar cele două ţări şi-au manifestat intenţia de a-şi normaliza relaţiile. Preşedintele american, Barack Obama, a cerut Turciei şi Armeniei, la începutul lunii aprilie, la Istanbul, să găseacă rapid un acord în vederea normalizării relaţiilor, dar a eludat problema recunoaşterii genocidului.