Turcia şi Olanda se împacă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turcia şi Olanda se împacă

Externe 20 Iulie 2018 / 17:38 551 accesări

Turcia şi Olanda au convenit vineri să-şi normalizeze relaţiile diplomatice, după disputa din 2017 legată de referendumul turc privind creşterea puterilor prezidenţiale, relatează AFP şi dpa. Miniştrii olandez şi turc de externe au convenit în cursul unei convorbiri telefonice normalizarea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, se arată într-o declaraţie comună difuzată de MAE olandez. Autorităţile olandeze au interzis, în martie 2017, aterizarea avionului în care se afla ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, ce ar fi urmat să susţină un discurs în favoarea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan la un miting organizat de comunitatea turcă din Rotterdam.

În răspuns, titulara portofoliului pentru familie din cabinetul turc a ajuns câteva ore mai târziu la Rotterdam, venind cu autoturismul din Germania, dar a fost blocată de autorităţile olandeze la câţiva metri de consulat şi escortată înapoi la graniţa germană. Cei circa 1.000 de manifestanţi adunaţi pentru a protesta împotriva acestui gest au fost dispersaţi de poliţie.

Ankara a solicitat ulterior ca premierul olandez Mark Rutte să prezinte scuze şi a refuzat revenirea în Turcia a ambasadorului olandez, care era în acel moment plecat din ţară. Comunicatul de vineri precizează că Haga şi Ankara au convenit să numească din nou ambasadori în scurt timp. "Cooperarea dintre Olanda şi Turcia este esenţială în numeroase probleme importante cum sunt lupta împotriva grupării Statul Islamic şi riscul întoarcerii combatanţilor jihadişti, dar suntem preocupaţi în egală măsură de statul de drept şi situaţia drepturilor omului în Turcia", a menţionat ministrul olandez de externe, Stef Blok, care urmează să efectueze o vizită în Turcia în a doua jumătate a anului.

Taguri articol


12