Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, marţi, că ”UE are mai mare nevoie de Turcia decât are Turcia de UE”, denunţând raportul despre ţara sa publicat săptămâna trecută de Parlamentul European. ”Raportul emis recent de Parlamentul European, în care ...
Autoritățile din Turcia au reținut, marți, 38 de persoane pe care le suspectează că au înscenat implicarea clubului Fenrbahce în scandalul pariurilor din 2011. Conform Associated Press, printre persoanele reținute se află foști șefi ai poliției, avocați și cel puțin un ...
Două treimi din germani se opun deciziei Angelei Merkel de a autoriza urmărirea penală în cazul comediantului Jan Boehmermann de către autorităţile turce, acesta fiind acuzat că l-a insultat pe preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, în cadrul emisiunii sale televizate, potrivit unui sondaj ...
Cu siguranță, milostenia este greu de practicat în aceste zile, când peste tot se vorbește tot mai apăsat de... lupii ascunși printre oi, de teroriștii care lovesc Europa deghizați în imigranți. Și totuși, problema există, milioane de sărmani rămași fără case și îngroziți de ...
Joi, la Istanbul a avut loc deschiderea conferinței Organizației Cooperării Islamice, ocazie cu care, în discursul de inaugurare, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a făcut apel la lumea musulmană să-și depășească diferențele, pentru a lupta împotriva terorismului. „Principala ...
Preşedintele rus, Vladimir Putin, acuză Turcia de colaborare cu militanţii extremişti, precizând că statul rus este "un prieten" al Turciei, dispensiunile dintre cele două state reducându-se la nivelul unor conflicte între politicieni. "Conducerea actuală a Turciei nu luptă ...
Atacurile cu rachete lansate din Siria în oraşul Kilis din sudul Turciei au continuat şi miercuri, în a treia zi de ofensivă, acestea fiind soldate cu un mort şi 20 de răniţi, iar forţele turce au ripostat atacând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic din nordul Siriei, potrivit unor ...
Două rachete trase dinspre Siria au lovit marți, pentru a doua zi consecutiv, orașul turc de frontieră Kilis (sud), a relatat agenția de presă Dogan, citată de AFP. Proiectilele au căzut în centrul orașului și la fața locului au fost trimise echipele de salvare, potrivit sursei. Mai multe ...
Câteva persoane au fost rănite după ce un vehicul încărcat cu explozibili a intrat în viteză într-o bază a jandarmeriei, în sud-estul Turciei, cu populație majoritar kurdă, a anunțat o sursă de securitate citată de Reuters. Aproximativ 20 de ambulanțe s-au deplasat la fața ...
Uniunea Europeană va supraveghea îndeaproape potențialele abuzuri ale Turciei în aplicarea acordului asupra returnării migranților, au avertizat duminică miniștri europeni aflați în vizită la Istanbul, relatează AFP. Delegația condusă de ministrul olandez al afacerilor externe, Bert ...
Un vas cu 45 de imigranţi la bord a plecat, vineri, de pe insula greacă Lesbos spre Turcia, fiind al doilea transport de acest tip de la intrarea în vigoare a acordului UE - Turcia stabilit în vederea reducerii numărului de extracomunitari din Europa, informează Reuters. Un al doilea vas care să ...
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a propus retragerea cetăţeniei turce simpatizanţilor grupului insurgent Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), după ce conflictul dintre separatiștii kurzi şi serviciile de securitate turce s-a soldat cu circa 40.000 de morţi, în ultimele patru decenii ...
Turcia lucrează la o nouă lege pentru retragerea cetăţeniei turce în cazul celor care susţin grupările teroriste, a anunţat, miercuri, Bekir Bozdag, ministrul turc de Justiţie, la o zi după ce preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a propus această iniţiativă, informează Reuters. Marţi ...
Preşedintele SUA, Barack Obama, a criticat presupuse încălcări ale libertăţii presei în Turcia, atrăgând reacţia dură a omologului turc, Recep Tayyip Erdogan, care a denunţat declaraţii făcute... prin spatele său, care s-ar înscrie în ”eforturile de divizare a ...
Autorităţile din Grecia încep, luni, deportarea în Turcia a imigranţilor extracomunitari ajunşi clandestin pe insulele elene, circa 500 de persoane urmând să fie transferate în prima zi pe teritoriul turc. Două corturi mari pentru verificarea situaţiei juridice a imigranţilor au fost ...
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat duminică că Turcia va sprijini Azerbaidjanul "până la capăt" în conflictul cu Armenia asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah, după ciocnirile armate care au făcut în ultimele două zile peste 30 de morți, relatează ...