Turcii, invitați pe litoralul românesc în extra-sezon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turcii, invitați pe litoralul românesc în extra-sezon

Turism 18 Octombrie 2016 / 17:13 902 accesări

În aceste zile, un grup de 10 agenţi de turism din Turcia se află pe litoralul românesc într-o vizită de documentare. ”Scopul acestei vizite îl reprezintă promovarea staţiunii Mamaia şi a Satului de Vacanţă, a oraşului Constanţa şi a zborurilor operate de compania aeriană Turkish Airlines pe Aeroportul ”Mihail Kogălniceanu” din Constanţa”, spun reprezentanții Asociaţiei Litoral - Delta Dunării (ALDD). Organizarea de infotripuri în scopul promovării staţiunii Mamaia şi a Satului de Vacanţă face parte din strategia ALDD de a creşte numărul de turişti în staţiune şi în oraşul Constanţa, atât în sezonul estival, dar mai ales în extra-sezon. ”Menţionăm că serviciile asigurate de Asociaţia Litoral - Delta Dunării, în cadrul vizitei de documentare a agenţilor de turism din Turcia, sunt finanţate din bugetul ce provine din taxa de promovare a staţiunii Mamaia - Sat Vacanţă, iar Turkish Airlines asigură transportul aerian al grupului”, precizează conducerea ALDD. Agenţii de turism turci vor participa miercuri, 19 octombrie, la o sesiune de networking cu hotelieri şi agenţi de turism din Constanţa şi Mamaia.



12