Turcii, neserioşi cu turiştii români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vacanţe cu probleme

Turcii, neserioşi cu turiştii români

Justiție 05 Septembrie 2011 / 00:00 855 accesări

Aproape o mie de români au avut neplăcuta surpriză să constate că vacanţa le este pusă în pericol din cauza problemelor financiare ale unei agenţii de turism din Turcia. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), în perioada următoare există riscul „unor perturbări ale orarului curselor charter pentru vacanţe în Turcia, din cauza dificultăţilor pe care le întâmpină tour-operatorul Premium Holidays, dificultăţi generate de partenerul turc al acestuia”. Mai exact, pentru organizarea vacanţelor în Turcia, tour-operatorul Premium Holidays a apelat la un partener turc, care putea face aranjamentele necesare pe teritoriul statului respectiv. Din păcate, din cauza problemelor financiare întâmpinate, tour-operatorul turc nu a mai plătit biletele de avion şi cazarea pentru aproape o mie de turişti români, chiar dacă a primit banii din partea agenţiilor din România. Aşa se face că aproape 800 de turişti s-au trezit blocaţi pe aeroportul din Antalya, Turcia. „Am reuşit să facem aranjamentele necesare pentru repatrierea turiştilor români. Acum încercăm să găsim soluţii pentru ca turiştii care urmau să plece în Turcia, printre care se află şi 15 constănţeni, să nu fie afectaţi. În total (cei care trebuie să vină şi cei care trebuie să plece), vorbim de aproape o mie de persoane”, a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin. Pentru a fi siguri că turiştii vor beneficia de vacanţa pe care au plătit-o, agenţiile ANAT au plătit, din nou, cazarea la hotel şi biletele de avion, din bugetul propriu.

Taguri articol


12