Turiștii de croazieră ocolesc porturile de la Marea Neagră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sezonul de croaziere se deschide la sfârșitul lui martie

Turiștii de croazieră ocolesc porturile de la Marea Neagră

Eveniment 26 Februarie 2015 / 00:00 1771 accesări

Sezonul de croaziere 2015, care va debuta la 26 martie, nu se anunţă mai bogat decât anul trecut. Ba din contră, reprezentanții Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) spun că abia reușesc să păstreze neschimbat numărul navelor de croazieră care au venit anul trecut în Portul Constanţa. ”Pasagerii străini primesc tot felul de avertizări cu privire la călătoriile în Marea Neagră. De aceea nu sunt programate să sosească alte nave, în premieră. S-ar putea să mai fie câteva care nu și-au anunțat încă sosirea, însă ne chinuim să le menținem pe cele de anul trecut. Cu toate acestea, față de alte porturi de la Marea Neagră, stăm bine, cele mai multe nave vor veni la noi”, a precizat administratorul Terminalului de Pasageri al Portului Constanţa, Teodor Patrichi. Pe site-ul Portului Constanța (http://www.portofconstantza.com/), la secțiunea terminale/pasageri au fost programate, până în prezent, 81 de sosiri ale navelor de pasageri, față de 93 de sosiri în 2014. Potrivit datelor puse la dispoziție de CN APMC, începând cu 2008 și până acum, cifrele arată că turiștii veniți pe calea apelor sunt în continuă creștere. Astfel, în 2008 au venit 82 de nave, aducând cu ele 30.000 de turiști, în 2009 - 46 de nave și 15.000 de turiști, în 2010 - 58 de nave și aproximativ 21.000 de pasageri, în 2011 - 43 de nave și 23.000 de pasageri, în 2012 - 52 de nave cu circa 34.000 de turiști, în 2013 - 69 de nave și 54.000 de turiști, iar în 2014 - 93 de nave și 69.800 de pasageri.

            NAVE ALE COMPANIILOR PRINCESS CRUISES, MSC CRUISES ȘI COSTA CRUISES CONTINUĂ SĂ SOSEASCĂ ÎN PORTUL CONSTANȚA Anul acesta sunt programate nu mai puţin de două sosiri ale navei „Emerald Princess“, unul dintre cele mai mari pasagere ale companiei Princess Cruises. Nava are o capacitate maximă de 3.082 de pasageri, 1.539 de cabine şi 1.200 de persoane în echipaj. Totodată, sunt anunțate șase sosiri ale navei „MSC Opera“, patru sosiri ale navei „Costa NeoClassica“, precum și două ale „MSC Sinfonia“.

            „RIVER ARIA” ŞI „PRINSENDAM”, PRIMELE NAVE ÎN 2015. Prima navă programată să acosteze la terminalul de pasageri al Portului Constanţa, în 26 martie, este nava fluvială „River Aria”. Prima navă maritimă care va ajunge în port va fi „Prinsendam”. Ea este programată să acosteze la 21 aprilie, urmată de „Europa” şi „Costa NeoClassica”, pe 22, respectiv 25 aprilie. Anul acesta, sezonul de croaziere se va încheia la 8 noiembrie.



12