Turism balnear, în extrasezon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turism balnear, în extrasezon

Justiție 21 August 2009 / 00:00 550 accesări

Ministerul Turismului a anunţat că, în perioada 15 septembrie - 15 decembrie, se vor desfăşura două programe în domeniul turismului balnear - „O săptămînă de refacere” şi „Decada balneară”. Potrivit ministrului Elena Udrea, acestea sînt două programe care se desfăşoară din 2007, iar preţurile pachetelor turistice sînt nemodificate de atunci. Ministrul Turismului (MT) a amintit că turismul balnear reprezintă o prioritate şi a anunţat că, alături de cei din domeniu şi de Organizaţia Patronală a Turismului Balnear (OPTRB) din România, MT a demarat, în urmă cu o lună, „activităţile de elaborare a strategiilor din turismul balnear”. Preşedintele OPTBR, Nicu Rădulescu, a făcut o prezentare a celor două programe şi a costurilor pachetelor. În privinţa programului „O săptămînă de refacere”, Rădulescu a precizat că acesta include 6 nopţi de cazare la hoteluri de 2 sau 3 stele, preţurile fiind de 270 de lei, pentru 2 stele, şi 330 de lei, la 3 stele, de persoană. Oferta include cazare cu mic dejun, două proceduri medicale zilnice şi consulaţia medicală la începutul sejurului. Pentru programul „Decada balneară”, oferta este de 9 nopţi de cazare, incluzînd pensiune completă, două proceduri medicale pe zi şi consultaţia medicală. Preţurile sînt de 650 de lei, la 2 stele, şi 750 de lei pentru 3 stele. Rădulescu a precizat că preţul anunţat include şi cei 10% către agenţii (la programul „O săptămînă de refacere”), şi cei 50 de lei pe pachet, la programul „Decada balneară”. „S-au înscris în program multe societăţi, aproape toate societăţile care sînt membre la noi”, a declarat preşedintele OPTBR. Rădulescu a precizat şi că tichetele de vacanţă vor putea fi folosite pentru aceste programe balneare. El a amintit şi de Bursa şi forumul de turism balnear al României, care se vor desfăşura la sfîrşitul lunii septembrie, sub patronajul Ministerului. „MT face investiţii în staţiunile balneare, a aprobat cîteva proiecte de investiţii ale autorităţilor publice locale şi le-a trecut în Hotărîri de Guvern, care dă posibilitatea să finanţăm aceste proiecte şi sperăm ca, la anul, după ce vom avea o strategie de dezvoltare a turismului balnear, să putem face un efort financiar şi mai mare pentru ca starea staţiunilor balneare să se amelioreze rapid”, a afirmat Elena Udrea. Ministrul a precizat că MT doreşte promovarea litoralului şi a staţiunilor balneare în extrasezon, avînd în vedere că au oferte sociale. „O să promovăm prin clip în campania „Turist în România”, care a început în mod gratuit în acest moment, într-o campanie de out-door - se desfăşoară de o lună de zile - gratuit de la creaţie, producţie, pînă la afişaj, se va derula în continuare în etape, pînă la finalul anului, şi va promova în special aceste produse turistice ieftine, destinaţiile acestor produse: staţiunile balneare şi litoralul românesc”, a declarat ministrul.



12