Activiştii pentru drepturile comunităţii gay din Nepal speră ca în anul 2011 să aducă 200.000 de turişti homosexuali în micul stat din munţii Himalaya, după ce autorităţile locale au anunţat că vor să promoveze turismul, pentru a stimula economia. Autorităţile din Kathmandu au anunţat recent că intenţionează să promoveze turismul în Nepal, în 2011, scopul lor fiind de a aduce un milion de vizitatori. Astfel, în contextul în care Nepalul este unul din cele mai liberale state din Asia de Sud în ceea ce priveşte drepturile lesbienelor şi homosexualilor, activiştii gay sunt de părere că turismul de profil poate înflori. Printre propunerile ONG-urilor se numără organizarea de nunţi şi luni de miere pentru cupluri gay, la tabăra de la baza Muntelui Everest. În 2008, Nepalul a devenit republică şi a fost printre primele ţări din Asia de Sud care au decriminalizat homosexualitatea. Între timp, căsătoriile între persoane de acelaşi sex au devenit legale în Nepal, iar instanţa supremă a cerut drepturi egale pentru homosexuali şi lesbiene. Autorităţile au emis, de asemenea, aşa numite cărţi de identitate pentru al treilea sex, respectiv transsexualii. Agenţiile de turism au primit deja solicitări de la cupluri gay care ar vrea să călătorească în Nepal.