Turism înfloritor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turism înfloritor

Monden 22 Ianuarie 2014 / 00:00 518 accesări

Spania a fost a treia cea mai vizitată ţară din lume în 2013, după Franţa şi SUA, depăşind pentru prima dată numărul de 60 de milioane de turişti, a anunţat, ieri, premierul spaniol, Mariano Rajoy, la forul alianţei pentru excelenţa turistică, inaugurat cu o zi înainte de deschiderea Târgului de Turism de la Madrid (Fitur 2014). ”Aceste cifre privind activitatea turistică sunt cele mai bune din istoria Spaniei, cifre care vorbesc de la sine”, a spus el. Mariano Rajoy şi-a reiterat cu această ocazie angajamentul de a aborda turismul drept o politică de stat. Site-ul Rtve.es observă faptul că şeful Guvernului de la Madrid nu a făcut, în schimb, nicio referire la scăderea impozitelor în acest sector, aşa cum au cerut deseori oamenii de afaceri. Ministerul spaniol al Industriei, Energiei şi Turismului anunţa anterior creşterea semnificativă a numărului turiştilor în Spania, în 2013, în special al celor proveniţi din nordul Europei, dar şi din Marea Britanie, Franţa sau Italia. Cele mai mari creşteri procentuale au fost însă înregistrate în rândul turiştilor ruşi şi chinezi, cu 31,6%, respectiv 35,1% faţă de anul anterior.

Taguri articol


12