Turism reglementat de o lege cu lacune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turism reglementat de o lege cu lacune

Eveniment 22 Martie 2011 / 00:00 933 accesări

Legea Turismului a fost adoptată de membrii Guvernului în şedinţa de duminică. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), actul normativ a fost elaborat pentru a clarifica responsabilităţile autorităţilor publice centrale şi ale celor locale implicate în turism, precum şi cerinţele obligatorii referitoare la calitatea serviciilor oferite turiştilor. „Faptul că există o Lege a Turismului este un lucru excelent, în condiţiile în care, de 20 de ani, turismul este reglementat numai prin hotărâri şi ordonanţe. Faptul că această lege are lacune şi că Ministerul nu s-a putut înţelege cu mediul privat şi autorităţile publice din acest domeniu pentru a realiza un act normativ în conformitate cu realitatea reprezintă o problemă”, a declarat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) Sud-Est, Cristian Bărhălescu. El a adăugat că, pentru ca Legea Turismului să devină funcţională, este nevoie de introducerea unor amendamente. Printre prevederile care au dat naştere controverselor se numără şi cea potrivit căreia plajele să fie trecute în administrarea autorităţilor publice locale, urmând să fie concesionate către hotelieri. Cert este că, potrivit afirmaţiilor preşedintelui ANAT, Corina Martin, administratorul plajelor, Ministerul Mediului, refuză să renunţe la ele.

MINISTERUL MEDIULUI, FACTOR DECIZIONAL ÎN TURISM!. Mai mult, Ministerul Mediului, prin Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL), organizează deja licitaţia pentru concesionarea plajelor în sezonul estival 2011, unele contracte urmând să fie încheiate chiar şi pe o perioadă de doi ani. „Sunt două reglementări care se bat cap în cap. Nu este normal ca Ministerul Mediului să nu consulte Ministerul Turismului înainte de organizarea licitaţiilor”, a declarat Corina Martin. De asemenea, preşedintele ANAT şi, totodată, preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, a declarat că Asociaţia Litoral a atacat ordinul Ministerului Mediului privind concesionarea plajelor fără consultarea mediului privat din Turism. Mai mult, Asociaţia Litoral a cerut demisia directorului DADL, Marian Mitrea, acuzându-l de faptul că a refuzat dialogul cu cei implicaţi direct în turismul de pe litoralul românesc. „Dacă Ministerul Mediului se încăpăţânează să facă turism, atunci să se redirecţioneze 10% din suma încasată de DADL de la operatorii plajelor către asociaţiile de turism şi hotelieri, pentru a fi folosită în promovarea litoralului, în aducerea de noi curse charter pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, în susţinerea programelor derulate de ANAT pentru atragerea turiştilor. Noi aducem turişti pe plajele româneşti, iar Ministerul Mediului profită de acest lucru pentru a încasa bani, bani care nu se reîntorc la Constanţa nici sub forma de investiţii pentru conservarea şi administrarea plajelor şi nici ca fonduri pentru asigurarea serviciilor de salvamar şi prim ajutor, care sunt plătite de autorităţile locale”, a adăugat Corina Martin. O altă prevedere a Legii Turismului îi obligă pe operatorii din turism să menţină deschise unităţile hoteliere pe întreaga perioadă a sezonului estival, respectiv 1 mai - 1 octombrie, şi să reabiliteze structurile astfel încât să asigure „un peisaj optim, atrăgător, care să încânte şi atragă turiştii pe litoral”. „Noi am cerut, în repetate rânduri, să se facă deschiderea staţiunilor repartizat, în funcţie de specificul fiecăreia. De exemplu, în staţiunea Mamaia, datorită investiţiilor făcute, se poate deschide sezonul la 1 mai, lucru imposibil, însă, pentru restul staţiunilor”, a declarat preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală. El a adăugat că, în ceea ce priveşte preţurile, cea mai mare pondere a tarifelor practicate de hotelierii de pe litoral o reprezintă plata utilităţilor şi impozitelor.

HOTELIERI „ÎNGROPAŢI” DE STAT. Potrivit preşedintelui ANAT, Corina Martin, un alt motiv pentru preţurile mari îl reprezintă sacrificiul financiar făcut de hotelieri pentru a putea asigura un petic de nisip turiştilor care le calcă pragul. „De exemplu, un operator hotelier din Mamaia a plătit dublu faţă de anul trecut pentru a câştiga, la licitaţia DADL, plaja din faţa unităţii hoteliere, în timp ce accesul pe plajă al turiştilor este gratuit. În aceste condiţii, nici nu mai poate fi vorba de investiţii în modernizarea unităţii, în renovare şi în îmbunătăţirea serviciilor. Prin urmare, statul îi îngroapă pe hotelieri, nicidecum nu îi ajută să atragă turişti străini sau să poată practica preţuri competitive”, a afirmat Corina Martin. La rândul său, senatorul de Constanţa Alexandru Mazăre a declarat că, în elaborarea Legii Turismului, reprezentanţii Ministerului de resort nu au ţinut cont de amendamentele aduse de autorităţile locale, de asociaţiile patronale şi de agenţiile de turism din Constanţa. „Au avut o serie de discuţii, au solicitat punctul de vedere. Mă tem că a fost mai mult consultativ, adică hai să ne facem că îi întrebăm şi pe oamenii aceia de la Constanţa, care se ocupă de turism de 20 ani, dar noi, la Bucureşti, ştim mai bine cum trebuie făcut, că aşa e în România!”, a declarat Alexandru Mazăre. El a adăugat că parlamentarii de Constanţa vor susţine introducerea amendamentelor solicitate de patronatele din turism, autorităţile locale şi agenţiile de turism de la malul mării. Potrivit senatorului PSD, Legea Turismului nu rezolvă marile probleme din sector, aceasta urmărind doar să ducă la „o centralizare a tuturor deciziilor administrative”, singurul factor decizional fiind ministrul de resort, Elena Udrea, care „va fi primăriţă de la Vama Veche şi până la Năvodari, va controla tot litoralul românesc”. „Părerea mea este că asta este şi miza actualului proiect de lege, aşa cum l-a formulat Guvernul”, a concluzionat Alexandru Mazăre.



12