Turism transfrontalier la Marea Neagră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turism transfrontalier la Marea Neagră

Justiție 27 Februarie 2014 / 00:00 795 accesări

Partenerii din cadrul proiectului „Crearea unei reţele pentru dezvoltarea durabilă a turismului la Marea Neagră în Bulgaria, România, Ucraina, Moldova şi Georgia“ s-au reunit la Chişinău, în Republica Moldova, în perioada 24-25 februarie, pentru a discuta referitor la progresul implementării proiectului. Obiectivul principal al proiectului este crearea unei reţele turistice la Marea Neagră, care să furnizeze un serviciu de gestionare online a informaţiilor privind ofertele turistice şi posibilităţile de petrecere a timpului liber în regiunea Mării Negre, la nivel local, naţional şi transfrontalier. Partenerii în proiect sunt: Primăria din Varna (Bulgaria), Centrul Economic pentru Marea Neagră (Bulgaria), Primăria din Odesa - Departamentul de Cultură şi Turism (Ucraina), Academia de Ştiinţe de Mediu - Sucursala de la Marea Neagră (Ucraina), Asociaţia Europeană de Mediu (România), Universitatea de Stat din Tbilisi - Departamentul de Geografie al Facultăţii de Ştiinţe Sociale şi Politice (Georgia), AGRICOLA (Ucraina) şi Uniunea Internaţională de Studiu al Cuaternarului - INQUA Moldova (Republica Moldova).

CHESTIONAR PENTRU OPERATORII DIN TURISM Discuţiile s-au axat pe elaborarea unui chestionar pentru factorii interesaţi, a unor oferte turistice şi designul informaţiilor pentru website-ul proiectului. Scopul acestui chestionar este identificarea factorilor interesaţi activi în domeniul turismului în regiunea Mării Negre (tour-operatori, agenţii de turism, hoteluri, restaurante etc.), în ceea ce priveşte forma de organizare, tipul de servicii oferite, disponibilitatea de a face parte din reţeaua de tururi transfrontaliere şi percepţia acestora privind dezvoltarea pieţei. În cadrul întâlnirii, s-a analizat website-ul Black Sea Tourism Net şi s-au făcut propuneri şi sugestii pentru îmbunătăţirea acestuia. În următoarele luni, se vor organiza în cele cinci state partenere workshop-uri naţionale cu factorii interesaţi din domeniul turistic, în cadrul cărora se vor discuta rezultatele chestionarelor şi va fi stabilită strategia viitoare a Reţelei turistice de la Marea Neagră.

TURURI TRANSFRONTALIERE În cadrul întâlnirii, au fost creionate propunerile de tururi, plecând de la ideea că regiunea Mării Negre trebuie promovată atât ca o destinaţie unitară, cât şi ca ţări individuale. Au fost selectate şase categorii de tururi ca prioritare pentru a fi dezvoltate ulterior în regiune: 1. Tururi maritime: croaziere şi navigaţie; 2. Tururi istorice care interconectează regiunea Mării Negre prin moştenirea antică comună greacă, romană şi bizantină; 3. Tururi etnografice (tradiţii regionale); 4. Tururi în natură; 5. Ciclism şi excursii pe jos; 6. Tururi gastronomice (bucătărie tradiţională şi vinuri). Întâlnirea de lucru s-a încheiat cu o vizită practică la Combinatul de Vinuri de Calitate Mileştii Mici. Localitatea a devenit faimoasă pentru colecţia sa de vinuri (Colecţia de Aur). Aceasta a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai mare colecţie de vinuri din Europa, cu peste 1,5 milioane de sticle. În total, numărul de sticle prezente în pivniţele de la Mileştii Mici depăşeşte 2 milioane. Complexul de galerii (pivniţe) de la Mileştii Mici este, la rândul său, cel mai mare din Europa, întinzându-se pe aproape 250 km, din care doar 120 km sunt folosiţi. O astfel de locaţie poate fi integrată într-un tur transfrontalier de tip gastronomic, cuplată, spre exemplu, cu Crama de la Murfatlar (Constanţa, România).



12