Directorul Muzeului de Istorie şi Arheologie din Constanţa, dr. Constantin Chera, a participat, în perioada 22 - 24 februarie, la Bonn, în Germania, la o acţiune culturală de promovare a obiectivelor turistice din judeţul Constanţa. Manifestarea organizată de Consulatul Român de la Bonn a avut ca scop identificarea posibilităţilor de cooperare cu instituţiile de cultură din Germania, dar şi atragerea grupurilor de turişti germani la Marea Neagră şi, implicit, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, precum şi la obiectivele turistice aferente, Histria - obiectiv de importanţă europeană, şi Adamclisi. "Am avut o discuţie constructivă cu directorul Muzeului Neanderthal în ceea ce priveşte existenţa unui program de identificare a obiectivelor de epocă neolitică, de urmărire a grupurilor de populaţii din această perioadă la nivel european. Dat fiind faptul că în Dobrogea au fost cercetate situri arheologice din această perioadă istorică - Cheile Dobrogei, unde au fost descoperite unelte paleolitice şi oseminte ale unor animale preistorice, am stabilit o colaborare bilaterală", a explicat directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, dr. Constantin Chera.
Pe parcursul întîlnirii din Germania, directorul instituţiei muzeale constănţene a avut o întrevedere cu Robert Schwarz, responsabilul programului în limba română din Germania, cu care a stabilit includerea muzeului de la malul Mării Negre într-un portal paneuropean, care să cuprindă toate muzeele de pe bătrînul continent. "În acest fel, prin accesarea site-ului www.minac.ro, oricine doreşte să viziteze zona noastră se poate informa asupra ofertei turistice, precum şi asupra bogatului şi diversificatului patrimoniu al muzeului nostru", a subliniat dr. Constantin Chera.
După ce a urmărit proiectele prezentate de conducerea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, Robert Schwarz i-a sugerat directorului constănţean să prezinte, pe un ecran de utilitate publică montat în piaţa Ovidiu, un buletin informativ al posturilor de televiziune şi de radio din Germania. "Considerăm extrem de utile astfel de manifestări, care au ca scop promovarea turismului cultural din judeţul Constanţa. Subliniez, în mod deosebit, eforturile depuse de Consulatul Român de la Koln, care s-a arătat dispus să mai organizeze astfel de acţiuni", a concluzionat directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, dr. Constantin Chera.