Turismul de weekend, în trend

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Domeniu extrem de afectat de criza economică

Turismul de weekend, în trend

Justiție 14 Septembrie 2010 / 00:00 447 accesări

Operatorii de pe litoral se plâng că anul acesta a fost cel mai prost din ultimii 10 ani şi că au avut încasări mai mici cu 25% faţă de 2009. Pentru această situaţie, operatorii dau vina pe schimbările bruşte de temperatură, reducerea veniturilor, creşterea şomajului, majorarea TVA şi lipsa promovării destinaţiilor interne. \"A fost unul dintre cele mai proaste sezoane din anul 2000 încoace. Au fost câţiva ani în care s-a înregistrat o creştere anuală, cam din 2000 până în 2007, iar în 2008 a fost o stagnare. În 2009 a urmat o scădere, iar anul acesta, pentru litoral şi Delta Dunării, estimăm o scădere a încasărilor de circa 20%-25%, iar pentru zona montană, reducerea este de 25%-35% faţă de 2009. Ca şi număr de turişti, e posibil să nu fie o schimbare mare faţă de anul trecut\", a declarat Daniel Vasilescu, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Mai mult, specialiştii din turism au observat schimbări majore în comportamentul turiştilor, tot mai mulţi preferând turismul de weekend. \"S-a întărit activitatea de weekend şi s-a transformat într-o obişnuinţă. Nu numai tinerii au practicat acest gen de turism, aşa cum era până acum, ci şi familiştii. Oamenii cu copii, care au avut posibilitatea, au mers la mare pe perioadă scurtă, între două-patru zile, nu ca până acum, şase-şapte zile\", a explicat Vasilescu. În ciuda faptului că în luna august au fost temperaturi de 40 de grade Celsius, operatorii de pe litoral au observat că vârful de sezon s-a micşorat. \"Anul acesta s-a observat că vârful de sezon s-a scurtat. Astfel, dacă până acum acesta se întindea pe perioada 25 iulie-15 august, anul acesta, vârful de sezon a fost între 5 şi 15 august, când s-a înregistrat aglomerarea maximă din cauza temperaturilor foarte ridicate din acea perioadă. Anul acesta, vremea a fost bună în etape foate scurte. Când a fost foarte cald, când a fost foarte frig\", a explicat Daniel Vasilescu. Dacă săptămâna trecută pe litoralul românesc erau în jur de 30.000 de turişti, duminica celui de-al doilea weekend din septembrie abia numără 11.000 de turişti. Sfârşitul de săptămână care tocmai s-a încheiat a numărat sâmbătă 14.200 de turişti şi 11.000 duminică. Datele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa arată că Mamaia a fost cea mai aglomerată sâmbătă, fiind peste 6.600 de turişti în staţiune. Ca şi săptămâna trecută, Neptunul a ocupat locul doi în topul staţiunilor preferate de turişti, numărând 4.100 de vizitatori. În Tuzla şi 23 August nu a fost niciun turist. Ieri, pe litoral au fost prezenţi 11.300 de turişti, 4.800 în Mamaia, 3.900 în Neptun, 500 în Costineşti şi 170 în Techirghiol.



12