Turistă franţuzoaică găsită în comă alcoolică pe plajă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turistă franţuzoaică găsită în comă alcoolică pe plajă

Eveniment 09 Iulie 2009 / 00:00 2117 accesări

O turistă din Franţa a ajuns, marţi noaptea, în urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, după ce a fost găsită pe plaja din staţiunea Mamaia, în comă alcoolică. Solicitaţi prin numărul de urgenţă 112, cadrele medicale ale ambulanţei au găsit pe plajă o tînără inconştientă care avea urme de lovituri pe faţă şi lichid seminal pe picioare şi au presupus că turista a fost violată. Ambulanţa a transportat-o pe victimă la spital unde a fost supusă unor investigaţii medicale şi a rămas internată. Cînd s-a trezit din beţie, franţuzoaica le-a spus oamenilor legii că a sosit în România de cîteva zile iar marţi seara, a mers în mai multe cluburi, împreună cu doi prieteni, şi a consumat băuturi alcoolice. Ea a adăugat că, din momentul în care a ajuns pe plajă nu mai ştie ce s-a întîmplat. Oamenii legii nu exclud posibilitatea ca tînăra să fi fost îmbătată şi violată. În sprijinul acestei ipoteze vin şi declaraţiile unor martori care susţin că, în momentul sosirii ambulanţei, două persoane care o supravegheau din apropiere pe fată, s-au făcut nevăzute. Cu toate acestea, poliţiştii iau în calcul şi posibilitatea ca tînăra să fi întreţinut de bunăvoie raporturi sexuale. Oamenii legii aşteaptă acum ca ea să depună o plîngere la Poliţie, pentru a putea deschide o anchetă. Tot în noaptea de marţi spre miercuri, o altă adolescentă a fost salvată de la înec, în staţiunea Mamaia, după ce, se pare, se refugiase în apă pentru a scăpa de un individ care încerca să o violeze. Şi ea a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internată, dar ieri dimineaţă, înainte ca poliţiştii să poată afla cum se numeşte şi să discute cu ea, tînăra a fugit din unitatea sanitară.



12