Considerată drept un adevărat rai al boemilor şi hedoniştilor, plaja Vama Veche devine adesea scena unor incidente deosebite, de la scandaluri cauzate de consumul excesiv de alcool şi pînă la fapte penale grave, precum consumul de droguri. În această vară, plaja Vama Veche se află şi în vizorul poliţiştilor de la Crimă Organizată, care au reuşit să reţină, în ultima lună, mai multe persoane pentru deţinere ilegală şi consumul unor substanţe narcotice. Ultima "captură" a celor de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO), compartimentul Antidrog, s-a înregistrat duminică seară. În jurul orei 18.00, o echipă a surprins doi turişti francezi, în timp ce fumau marihuana şi care mai aveau asupra lor 10 grame de narcotic, de asemenea, pregătite pentru consum. În momentul reţinerii, Jeremie Aurelian Treguer, de 28 de ani, domiciliat în oraşul Brest, şi Alain Jacques Mathieu Trividic, de 22 de ani, din Quimper, se aflau deja sub influenţa narcoticelor, consumul acestora reieşind şi ca urmare a probelor recoltate de la cei doi. Aceştia le-au adresat poliţiştilor numeroase injurii, dar, în cele din urmă, s-au liniştit, recunoscînd că au consumat stupefiante şi spunînd că acesta este, de fapt, cînepă culeasă cu cîteva zile în urmă, chiar de pe un cîmp din România. "
De meserie" şomeri, Treguer şi Tridivic au sosit în România în urmă cu o săptămînă, la bordul unei rulote parcate în cele din urmă, chiar pe plaja de la Vamă. "Era un grup mult mai mare de vreo 12 persoane, străini dar şi români, majoritatea aflate într-o stare de beatitudine, dar numai asupra celor doi au fost găsite substanţe interzise. Cînepa folosită este de calitate inferioară, fiind posibil să fi fost recoltată de pe vreun cîmp din ţara noastră, dar cei doi au refuzat să ne dea locaţia exactă. Oricum, se va face o expertiză de laborator, care va stabili calitatea drogului şi concentraţia substanţei interzise", a declarat insp. princ. Aurelian Pavel, şeful BCCO Constanţa. Conform legii, o astfel de infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 şi 10 ani, dar potrivit lui Pavel, Treguer şi Trividic ar putea scăpa şi cu o simplă amendă penală. Ieri dimineaţă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa au dispus cercetarea în stare de libertate a celor doi francezi. Aurelian Pavel a mai spus că acesta este cel de al treilea caz de consum de narcotice, consemnat în această vară în Vama Veche. Şeful BCCO a recunoscut că în acest sezon estival s-a înregistrat un trend ascendent în ceea ce priveşte consumul de droguri, în staţiunile de pe litoral fiind confiscate peste 300 de comprimate de ecstasy, faţă de 150, anul trecut.