40 de turişti ucraineni care se îndreptau spre Varna, Bulgaria, unde intenţionau să-şi petreacă vacanţa, au făcut, joi, cale întoarsă. Puţin după graniţa cu ţara vecină, cele două microbuze care îi transportau pe ucraineni au rămas înzăpezite şi nu au mai putut continua drumul. Comandamentul Local pentru Situaţii de Urgenţă din Mangalia, condus de primarul Cristian Radu, a trimis la faţa locului mai multe utilaje pentru a deszăpezi microbuzele. Cum procesul era de durată, cei 40 de cetăţeni ucraineni au fost suiţi în mai multe maşini şi transportaţi până în Mangalia, unde au fost cazaţi într-o unitate hotelieră. „Am luat imediat măsuri pentru a le asigura cetăţenilor din Ucraina un adăpost. Aceştia au primit pături şi mese calde. Ei vor locui la Mangalia până vineri dimineaţă, când vor pleca, fie spre Bulgaria, fie spre Ucraina”, a spus Cristian Radu. Potrivit primarului, aceeaşi soartă au avut-o alţi doi ucraineni, care au rămaşi înzăpeziţi cu un autoturism pe teritoriul Bulgariei, la 500 de metri de graniţa cu România. Maşini româneşti de deszăpezire de la Mangalia au trecut frontiera pentru a deszăpezi ucrainenii, care au fost transportaţi până la Mangalia, unde au fost cazaţi, la fel ca şi conaţionalii lor, până vineri dimineaţă. (T.I.)