Salvamarii au avut serios de lucru în prima zi a săptămânii pe litoral! Chiar dacă a fost arborat steagul roșu încă de la primele ore ale dimineții de luni, 7 august, adică este interzis scăldatul, oamenii s-au aventurat în valurile mării, pe principiul că „nu se ...
Doi turiști chinezi au fost arestați la Berlin după ce s-au pozat făcând salutul nazist în fața Reichstag-ului, a declarat duminică o purtătoare de cuvânt a poliției germane, citată de AFP. Turiștii au fost surprinși sâmbătă de către agenții de poliție în timp ce efectuau ...
Aproximativ 400 de turişti au fost evacuaţi, sâmbătă, în urma unui incendiu care a afectat un hotel situat în regiunea turcă Antalya, 15 persoane fiind rănite, informează site-ul cotidianului Hurryiet. Incendiul a izbucnit sâmbătă dimineaţă în bucătăria Hotelului Eldar ...
Specialiștii și voluntarii antidrog îi vor informa pe turiști și anul acesta, în cadrul campaniei locale "Litoral fără droguri", cu privire la riscurile consumului de droguri, vor distribui materiale informative și chestionare de testare a cunoștințelor antidrog, iar la finalul acestor ...
Polițiștii lansează campania de prevenire a faptelor antisociale şi de informare a turiştilor din staţiunile litoralului românesc, intitulată „Siguranţa ta, prioritatea noastră!”, ediția a II-a. Scopul campaniei este acela de a creşte gradul de siguranţă a turiştilor, asigurarea unui ...
Polițiștii lansează, astazi, campania de prevenire a faptelor antisociale specifice sezonului estival şi de informare a turiştilor din staţiunile litoralului românesc cu privire la măsurile minime de autoprotecție ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor, intitulată ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Croația că această țară se confruntă cu incendii majore de vegetație în zona coastei Mării Adriatice. Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri de MAE ...
Vremea la mare va fi deosebit de frumoasă în următoarele zile, potrivit prognozei meteorologilor. Astfel, după câteva zile mohorâte, turiștii, dar și constănțenii se vor bucura de mult soare pe litoral și de temperaturi maxime de până la 33 de grade C. Astfel, miercuri, 19 iulie ...
Nu de puține ori, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii a fost nevoit să suplimenteze unele reprezentanții cu delfini, când afară este înnorat și plaja nu constituie atracția principală pentru turiști, cărora vremea mohorâtă le dă toate planurile de vacanță peste cap. Astfel ...
33 de oameni au fost răniţi într-un accident produs la Madrid într-un parc de distracţii. Două trenuleţe s-au ciocnit pe un circuit de tip montagne-russe, iar pasagerii, printre care se aflau şi minori, purtau ochelari de realitate virtuală. Accidentul s-a produs la o oră de vârf pe un ...
Vineri, 14 iulie a.c., în jurul orei 21.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandami Judeţean Constanţa – Detașamentul 6 Mangalia, aflat în misiune în zona de sud a litoralului, a depistat un bărbat care oferea spre comercializare parfumuri şi ochelari de soare, pe ...
Şase turişti, dintre care doi ucraineni, au fost răniţi vineri într-un atac cu cuţitul în staţiunea balneară Hurghada din estul Egiptului, a anunţat Ministerul de Interne şi surse de securitate, relatează AFP şi Reuters. Atacatorul a fost arestat şi este interogat de poliţie, se menţionează ...
Agenții economici de pe litoral, dar nu numai, care sunt prinși pe picior greșit de către echipele de control ale comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor vor fi trecute pe o listă a rușinii. Anunțul a fost făcut chiar de directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția ...
• Șeful CJPC Constanța a fost amenințat că va fi schimbat din funcție! Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța întreprind ample controale la unitățile de cazare din stațiunea Eforie Nord. Ei au descoperit, la Societatea THR (Turism Hoteluri ...
Tragedia s-a petrecut la Eforie Sud, sub ochii soţiei şi ai copilului, aflaţi pe plajă. Deşi a fost scos din apă de salvamari şi resuscitat aproape o oră, medicii au fost nevoiţi să declare decesul. Timp de câteva zeci de minute, medicii de la ambulanţă au încearcat să îl readucă la ...
Un băiețel în vârstă de numai 6 ani a murit înecat, la Mangalia. Din nefericire, salvamarii l-au scos fără suflare din apa mării. Copilul ar fi intrat nesupravegheat în apă, iar valurile mari și curenții puternici l-au tras la fund. Potrivit Libertatea.ro, băiatul a fost scos ...